





Una dintre marile întrebări ale umanităţii, cea preocupată de nemărginirea spaţiului cosmic, este dacă există viaţă pe alte planete; şi dacă există, în ce fel a evoluat, dacă ar fi interesate nişte creaturi superioare din punct de vedere al inteligenţei să ia legătura cu umanitatea care este încă dominată de prejudecăţi, paranoia, superstiţii, violenţă; şi dacă extratereştrii deja posesori ai unor tehnologii foarte avansate pentru nivelul de înţelegere din momentul de faţă al omenirii ar fi tentaţi de planeta albastră, în ce fel am reuşi să comunicăm, având în vedere faptul că deja este destul de greu pentru aceeaşi specie să comunice de multe ori chiar şi vorbind aceeaşi limbă.
În noua producţie sci-fi, regizată de Denis Villeneuve, Amy Adams deţine rolul principal, alături de Jeremy Renner, Forest Whitaker, Michael Stuhlbarg.
Arrival este un film SF, cu accente de dramă şi mister. Filmul are imagini deosebite, în special în momentul introducerii extratereştrilor care au decis să ne viziteze planeta. Scenele din film sunt majoritatea sobre, fără multă lumină, mai mult învăluite într-o uşoară atmosferă monocromatică şi aşezată, care duce la calm şi relaxare.
Deşi este un SF, accentul este pus în mare măsură pe drama personală a personajului principal şi pe omenirea care trebuie să facă faţă unei provocări neaşteptate şi plină de neprevăzut.
Ritmul filmului este unul foarte lent. Acţiunea filmului nu duce la suspans ci mai degrabă la reflecţie şi interes pentru modalităţi de comunicare, pentru felul în care vorbind o limbă, se poate schimba şi percepţia asupra lucrurilor din jur.
Este un film care merită sa fie văzut de fanii SF, este un film bine realizat, dar care poate să plictisească pe cei care nu sunt fani ai genului.
Scris de: Alieta Pojar





