Academia Americană de Film și Televiziunea ABC au stabilit ca dată pentru cea de-a 93-a ediție a Premiilor Oscar®, 25 aprilie 2021. De asemenea, noul Muzeu al Academiei Americane de Film nu va mai fi inaugurat anul acesta așa cum era prevăzut inițial.
Gala de Decernare a Premiilor Oscar® de anul viitor va avea loc cu aproape două luni mai târziu decât a fost prevăzut inițial, în 28 februarie. Astfel, cea de-a 93-a ediție a evenimentului se va ține la Hollywood în 25 aprilie 2021. Spectacolul cinematografiei va fi urmat de inaugurarea Muzeului Academiei, în 30 aprilie. De asemenea, a fost prelungit termenul până la care pot fi înscrise filmele în competiție.
“De peste un secol, filmele au jucat un rol important în alinarea, inspirarea și distrarea noastră în cele mai grele vremuri. Anul acesta, mai mult ca oricând. Speranța noastră este ca, prin extinderea perioadei în care se pot înscrie filme și prin amânarea ceremoniei, să asigurăm suficientă flexibilitate realizatorilor de film, așa încât să nu fie penalizați de evenimente ce nu pot fi controlate.” a spus președintele Academiei, David Rubin și CEO Dawn Hudson. “Viitoarea gală Oscar și deschiderea muzeului vor marca un moment istoric, adunând laolaltă fanii filmului din întreaga lume, prin intermediul cinematografiei.”
“Ne regăsm într-o situație inedită în acest an și vom continua să lucrăm cu partenerii Academiei, pentru a ne asigura că show-ul de anul viitor va avea loc în siguranță și va capta emoția inaugurării Muzeului Academiei.” a spus Karey Burke, președintele ABC Entertainment.
Muzeul Academiei Americane de Film este realizat după un design al architectului Renzo Piano, câștigător al premiului Pritzker.
Clădirea muzeului are șase etaje cu spații expoziționale, educaționale și pentru evenimente speciale, un studio pentru conservare, un restaurant, un magazin, Teatrul David Geffen cu 1.000 de locuri și Teatrul Ted Mann cu 288 de locuri.
Bill Kramer, directorul Muzeului Academiei Americane de Film a spus: “Vorbesc în numele tuturor celor de aici când spun că așteptăm cu nerăbdare să arătăm muzeul iubitorilor de film de pretutindeni. Având în vedere pandemia fără precedent și decizia noastră de a pune în prim-plan sănătatea șu siguranța vizitatorilor și a personalului, am luat dificila hotărâre de a mai aștepta câteva luni până la inaugurare. Din fericire, cu toate protocoalele de siguranță împotriva Covid-19, expozițiile continuă să fie instalate. De-abia așteptăm luna aprilie 2021, când Los Angeles și restul lumii vor putea să se conecteze. Academia va celebra Oscarul și deschiderea muzeului mult visat.”
Premiile Oscar® vor fi decernate duminică, 25 aprilie 2021, la Dolby Theatre® din Hollywood & Highland Center®, în Hollywood, Los Angeles. Gala va fi transmisă live de ABC Television Network. În lume, peste 225 de țări vor transmite live spectacolul cinematografiei.
Pentru mai multe informații legate de Premiile Oscar® de anul viitor puteți vizita oscars.org/rules.
Despre Academia Americană de Film.
Academia Americană de Film (The Academy of Motion Picture Arts and Sciences) este o comunitate globală ce reunește peste 9.000 dintre cei mai buni artiști, cineaști și realizatori de filme. Pe lângă celebrarea și recunoașterea excelenței în cinematografie prin intermediul premiilor Oscar, Academia sprijină și o paletă largă de inițiative ce promovează arta și știința în filme, inclusiv programe cu publicul, educaționale, și viitorul Muzeu al Academiei, care este în construcție, în Los Angeles.
Despre Muzeul Academiei Americane de Film.
Muzeul Academiei Americane de Film va fi prima instituție dedicată artelor și științelor filmului. Situat în Wilshire și Fairfax în Los Angeles, Muzeul va fi în același timp imersiv, experimental, educațional și distractiv. Mai mult decât un muzeu, acest centru dinamic dedicat filmului va oferi experiențe unice și perspective despre filme și cinematografie. Designul îi aparține lui Pritzker Prize – arhitectului premiat Renzo Piano. Muzeul restaurează și revitalizează clădirea istorică Saban Building – cunoscută anterior ca May Company building (1939) – la colțul Wilshire Boulevard și Fairfax Avenue. Clădirea Saban Building va avea șase etaje, inclusiv spațiile expoziționale, teatru cu 288 de locuri – Ted Mann Theater, un studio educațional, loc pentru evenimente speciale, spații de conservare, pentru cafea și magazin. Noua adăugire sferică va conecta Saban Building via poduri de sticlă și va avea un teatru modern de 1.000 de locuri (David Geffen Theater). Acoperișul Dolby Family Terrace are vedere înspre dealurile din Hollywood (Hollywood Hills).
foto credit: Michael Yada / ©A.M.P.A.S.
Adaptarea: Alieta Pojar