×

Film – Hai, că sunt belea!; I feel pretty – merită sau nu?

Film – Hai, că sunt belea!; I feel pretty – merită sau nu?

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Se spune că frumuseţea este în ochii privitorului. Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă femeile, de toate vârstele şi din toate colţurile lumii, este legată de percepţia asupra propriei imagini. Societatea a modelat de-a lungul timpului tipare, în care frumuseţea a fost încadrată. Cu toate acestea, unele femei mai curajoase au reuşit să rămână nepăsătoate faţă de cerinţele vremii şi să se impună ca modele demne de urmat, prin acceptarea propriei frumuseţi.

În prezent, pe marile ecrane rulează un film care are în centru tocmai acestă problematică. Rolul principal este jucat de Amy Schumer. Alături de ea mai apar: Michelle Williams, Tom Hopper, Rory Scovel, Emily Ratajkowski, Adrian Martinez, Aidy Bryant, Busy Philipps, Naomi Campbell. Regia este semnată de Abby Kohn şi Marc Silverstein.

sursa video: YouTube

Hai, că sunt belea! (I feel pretty) este o comedie cu uşoare accente dramatice. Filmul aduce în prim-plan o serie de probleme cu care se confruntă femeile în societate şi în particular. Chiar dacă atinge puţin şi latura serioasă a problemei celor mai plinuţe, complexate de felul în care arată, filmul păstrează un aer uşor, de comedie simpatică la care se râde mult. Filmul aduce în prim-plan frumuseţea fizică, normele impuse de societate femeilor, dar mai ales arată efectul propriilor temeri asupra celorlalţi. Hai, că sunt belea! atinge puncte sensibile, serioase, prin divertisment. Chiar dacă este încadrat în registrul comic, filmul dă de gândit. Se arată prin diverse modalităţi felul în care propria percepţie şi încrederea în sine pot să schimbe complet totul în jur.

Din punct de vedere al imaginii, filmul este bine realizat. Partea vizuală este de calitate. Scenele sunt formate din cadre bine alese, având în ele tot ceea ce poate interesa pentru rezultatul final.

Coloana sonoră a fost bine gândită. Muzica din Hai, că sunt belea! aduce un plus de modernitate filmului, îl încadrează perfect în prezent. Divertismentul şi unele scene la care se râde mult sunt ajutate şi de muzica aleasă.

Scenele de acţiune şi comedie sunt bine construite, reuşesc să stârnească hohote de râs fără prea mare pregătire. Tot ceea ce se întâmplă pe ecran este foarte bine ancorat în prezent şi în aura de modernitate. Acţiunile decurg firesc, ţinând interesul privitorilor treaz.

Dacă este cineva care face ca Hai, că sunt belea! să fie un film interesant şi comic, aceea este Amy Schumer. Actriţa transmite multă emoţie, prin felul în care reuşeşte să strecoare în personaj nesiguranţa, iar mai apoi reuşeşte să facă lumea să râdă, prin etalarea cu nonşalanţă a noii încrederi în sine. Amy Schumer scoate la lumină o multitudine de faţete ale unei personalităţi, pe care însă o păstrează intactă, indiferent de toate celelalte schimbări. Personajele şi actorii care au secondat-o au făcut să apară un echilibru în poveste, pentru a duce la un rezultat care pare firesc.

Hai, că sunt belea! (I feel pretty) este un film care merită văzut.

Scris de: Alieta Pojar

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail