
Închiderea depozitului neconform de deșeuri Dej a fost finalizată






Depozitul neconform de deșeuri Dej a fost închis la finele lunii august.
Lucrările de închidere și ecologizare a depozitului urban neconform de deșeuri Dej, din satul Cetan, comuna Vad, au fost finalizate. Consiliul Județean Cluj a anunțat că lucrările s-au derulat pe o perioadă de 15 luni, fiind executate de către firma Asocierea Castrum Corporation S.R.L. & Rar Construct Prest S.R.L. & Cepromin S.A.
Lucrările de închidere și ecologizare au costat peste 2.400.000 de lei.
Conform autorităților, valoarea totală a lucrărilor a fost de 2.427.798,57 lei. Proiectarea și execuția proceselor la depozitul neconform de deșeuri Dej, în suprafață de aproximativ 2 ha, au fost executate în mai multe etape și au constat în: retaluzarea și compactarea masei de deșeuri, respectiv realizarea sistemului de acoperire și impermeabilizare a depozitului. În acest scop, au fost amplasate mai multe straturi de etanșare: un strat-suport de pământ cu grosimea de 50 de cm, un strat de pietriș de 30 de cm pentru drenajul gazului de depozit, respectiv trei membrane din material geocompozit pentru drenarea biogazului și a apei pluviale. În final, peste toate acestea a fost aplicat un strat de acoperire de 100 de cm format din pământ și sol vegetal în care s-a sădit iarbă. De asemenea, au fost realizate un sistem de colectare și evacuare a apelor de precipitații prin construirea unui canal perimetral dar și mai multe puțuri pentru evacuarea gazului acumulat în corpul depozitului, respectiv pentru colectarea levigatului.
Lucrările la depozitele din Câmpia Turzii și Cluj-Napoca – Pata Rât sunt încă în derulare.
Consiliul Județean Cluj a anunțat că a închis până în momentul de față rampele neconforme de gunoi din Turda, Gherla, Huedin și Dej, iar lucrările la depozitele din Câmpia Turzii și Cluj-Napoca – Pata Rât se află încă în derulare.
Conform autorităților județene, în anul 2015, contractul de lucrări pentru închiderea și ecologizarea ultimelor două depozite urbane neconforme din județ – Câmpia Turzii și Dej, a fost atribuit Asocierii S.C. Geiger Transilvania SRL – Wilhelm Geiger GmbH. Întrucât, ulterior câștigării licitației, asocierea în cauză a solicitat în mod total nejustificat suplimentarea valorii lucrărilor cu o sumă considerabilă, contractul a fost reziliat, iar procedura de licitație a fost reluată.






Publică comentariul