
În 2019 a avut loc închiderea depozitului de deșeuri de la Pata Rât






După mulți ani de amânări și fonduri suplimentare investite, închiderea depozitului de deșeuri de la Pata Rât a fost finalizată.
În cursul lunii decembrie 2019 a fost anunțată închiderea depozitului de deșeuri de la Pata Rât. Ecologizarea rampei neconforme de gunoi care a deservit Clujul timp de peste 70 de ani s-a făcut după ani de probleme și milioane de euro investiți în lucrări.
Conform Consiliului Județean Cluj, recepția finală a investiției este preconizată a avea loc în cursul lunii ianuarie 2020. Tot atunci va fi operaționalizat și sistemul de degazare al depozitului care cuprinde 77 de puțuri de degazare și aproximativ 9 km de conducte de colectare și transport al biogazului.
Lucrările încheiate la finalul anului 2019 au presupus ecologizarea unei suprafețe de peste 22 de hectare.
Autoritățile au transmis faptul că lucrările terminate recent elimină total posibilitatea de poluare cu levigat. De altfel, inexistența oricărui semn de poluare a fost constatată de Garda Națională de Mediu care, în urma unei inspecții la fața locului, a consemnat faptul că „nu se constată alunecări sau deversări necontrolate de levigat […] acesta fiind captat prin noul sistem de drenare, cu descărcare în stația de osmoză”.
,,Este o mare reușită pe care o obținem în cadrul celei mai mari provocări cu care ne-am confruntat și, în același timp, cel mai complex proiect derulat vreodată de Consiliul Județean Cluj. Depozitul de la Pata Rât, una dintre cele mai mari rampe de deșeuri din Europa și a doua din România, nu mai reprezintă un factor de poluare pentru mediu. Am închis, astfel, și cea de-a cincea rampă din județ, cea pe care s-a depozitat de-a lungul zecilor de ani o cantitate impresionantă de deșeuri, nu mai puțin de 2.900.000 de m³”, a precizat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Finalizarea închiderii și ecologizării rampei de deșeurilor de la Pata Rât a avut loc în luna decembrie 2019. Reprezentanții constructorului au subliniat complexitatea lucrării recent finalizate, una fără precedent, care a presupus ecologizarea unei suprafețe extrem de întinse, de peste 22 de hectare, pe care pe parcursul deceniilor au fost depozitate cantități impresionante de deșeuri de diferite naturi.






Publică comentariul