×

Italienii au respins modificarea Constituţiei

Evidențiate

Italienii au respins modificarea Constituţiei

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Referendumul organizat ieri, 4 decembrie, în Italia, a beneficiat de un mare interes din partea populaţiei. Rezultatele oficiale indică un procent de participare la vot de peste 65% (65.47%). În interiorul ţării au votat aproape 70% de cetăţeni cu drept de vot (68.48%), în timp ce italienii aflaţi în afara graniţelor ţării au participat la vot în procent de 30.74%.

Marea majoritate a votat NU pentru schimbarea Constituţiei şi introducerea unor noi forme de organizare propuse de Prim-ministrul Matteo Renzi. Aproape 60% dintre participanţi (59.11%) au votat împotriva modificării Constituţiei, dintre care 59.95% alegători din ţară şi 35.30% din afară.

Cele mai multe voturi împotriva schimbării au fot în Sardegna şi Sicilia, unde au pus ştampila pe NU 72.22%, respectiv 71.58%.

Chiar dacă rezulatul final nu este pentru schimbare, au fost şi zone în care marea majoritate a populaţiei susţine schimbarea Constituţiei. Astfel, în Trentino-Alto Adige au votat DA 53.87%, în Toscana 52.51%, în Emilia-Romagna 50.39% şi, cu cel mai mare procent din numărul total de alegători, cei care se află în afara graniţelor ţării, au votat pentru schimbare 64.70%.

Înaintea Referendumului, Prim-ministrul Matteo Renzi a declarat că-şi va da demisia în cazul în care propunerea de schimbare a Constituţiei nu va fi aprobată.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail