×

„Jozef Pilsudski – om de stat al Poloniei şi al Europei” – expoziţie la Biblioteca Judeţeană Cluj

„Jozef Pilsudski – om de stat al Poloniei şi al Europei” – expoziţie la Biblioteca Judeţeană Cluj

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

„Jozef Pilsudski – om de stat al Poloniei şi al Europei”, expoziţie organizată cu ocazia sărbătoririi centenarului recuceririi independenţei Poloniei şi găzduită de Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”, va fi deschisă publicului până la sfârşitul lunii august.

Expoziţia a fost pregătită în limba română din iniţiativa Institutului Polonez din Bucureşti, a informat Consiliul Judeţean Cluj. Lucrările expuse vor putea fi vizitate la parterul bibliotecii din Calea Dorobanţilor nr. 104, de luni până vineri, între orele 08:00 – 20:00.

În istoria Poloniei secolului al XX-lea nu există o personalitate mai importantă decât mareşalul Jozef Pilsudski (1867-1935). Renumitul comandant a devenit simbolul redobândirii independenţei Poloniei în anul 1918, atunci când, după 123 de ani de anexări, de împărţiri ale teritoriilor poloneze între Rusia, Prusia şi Austria, care le-au acaparat de trei ori şi au încercat să-i priveze pe polonezi nu doar de patria lor, ci şi de limba, tradiţiile şi cultura lor, ţara a revenit pe harta Europei. De asemenea, Pilsudski a avut un rol decisiv asupra configuraţiei Poloniei după Primul Război Mondial.

Bucurându-se de o deosebită apreciere pe plan internaţional, conducătorul s-a aflat în fruntea statului polonez renăscut, a înfiinţat armata şi a creat bazele democratice ale acestuia (de exemplu, în noiembrie 1918 a recunoscut femeilor dreptul la vot). Ulterior a guvernat cu o mână de fier, trezind nu o dată controverse, dar şi admiraţie – chiar şi printre adversarii săi.

Jozef Pilsudski, a cărui personalitate este prezentată în expoziţia de la Palatul Şuţu, a fost prieten al familiei regale a României, s-a aflat în Romania în lungi vacanţe, iar de patru ori în cadrul unor vizite oficiale (1922, 1928, 1931, 1932). De asemenea, a avut merite deosebite pentru întregul continent – în anul 1920, câştigând Bătălia pentru Varşovia, cunoscută în Polonia ca „Miracolul de pe Vistula”, şi-a apărat propria ţară, dar a apărat şi Europa în fata bolşevicilor – timp de câteva decenii.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail