Juriul Competiției Oficiale TIFF 2023

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Regizorul mexican Michel Franco va fi prezent la TIFF.22, unde va face parte din juriul competiției oficiale.

Premiat la Cannes pentru dramele După Lucia (After Lucia, 2012), Cronic (Chronic, 2015) și Fiica lui April (Aprils Daughter, 2017), și câștigător al Leului de Argint la Veneția pentru terifiantul Noua ordine (New Order, 2020), mexicanul Michel Franco va fi prezent la TIFF.22, unde va face parte din juriul competiției oficiale. Regizor, scenarist și producător, acesta a reușit să se impună rapid pe scena internațională drept una dintre cele mai originale voci ale Americii Latine contemporane:

„Nu mai încerc să impun o estetică unui film. La începutul carierei aveam mai multe reguli, dar acum sunt foarte relaxat. Aveam mai multe referințe cinematografice, iar acum nu mai am niciuna. Împrumut mai mult din cărți decât din filme. Într-un fel, estetica filmelor mele e foarte aproape de felul meu de a fi.”

Încă de la debutul său din 2009, cu Daniel & Ana, Franco a adus pe ecran povești complexe,  de multe ori șocante:

„Îmi place să privesc partea întunecată a naturii umane, iar pentru asta trebuie să îmi pun personajele în dificultate. În realitate, nu cred că atunci când suntem puși la încercare va ieși ce e mai bun din noi.”

Parte din programul festivalului, spectatorii vor avea ocazia să vadă cel mai nou film al cineastului mexican, Asfințit (Sundown, 2021), unde Tim Roth și Charlotte Gainsbourg joacă rolul unui duo pus în fața unei situații limită în timpul vacanței lor din Mexic.

Pe durata vizitei la TIFF, Michel Franco va susține un masterclass pentru studenții la film din Cluj-Napoca.

Din Juriul competiției oficiale TIFF.22 mai fac parte:

Actorul sârb Darko Perić, cunoscut din serialul spaniol La Casa de Papel (Netflix), unde l-a jucat pe Helsinki.

Actorul și regizorul britanic Harry Macqueen. Filmul lui Supernova, cu Stanley Tucci și Colin Firth în rolurile principale, a fermecat publicul de la Cluj în 2021.

Actrița Judith State, câștigătoare a Premiului Gopo pentru rolul din Monștri. (r. Marius Olteanu, 2020), selectată în programul European Shooting Stars la Berlinală 2023. Judith este cunoscută din filmele lui Cristi Puiu Sieranevada (2016) și Malmkrog (2020) sau din R.M.N. (r. Cristian Mungiu, 2022).

Nicoletta Romeo, directoarea Trieste Film Festival, selecționer de film și producător. Din portofoliul ei de producător fac parte titluri precum The Daughter (r. Thanos Anastopoulos), care a avut premiera în 2012 la Berlinală, sau documentarul The Last Resort (r. Thanos Anastopoulos și Davide Del Degan), care a făcut parte din Selecția Oficială de la Cannes 2016.

TIFF.22 va avea loc între 9 – 18 iunie. Biletele pentru primele proiecții și evenimente TIFF au fost puse în vânzare online – https://tiff.eventbook.ro/.

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *