
Jurnalul familiei –escu poate fi urmărit la Cluj până în 30 octombrie






După proiecțiile de avanpremieră de la Astra Film Festival Sibiu și Les Films de Cannes à Bucarest, Jurnalul familiei –escu, cel mai nou documentar al regizorului Șerban Georgescu, a avut lansarea oficială în cinematografele din țară, inclusiv la Cluj-Napoca.
Descris ca fiind „poate cel mai bun produs cultural realizat cu ocazia Centenarului”, Jurnalul familiei –escu a reușit să emoționeze publicul prezent la proiecțiile din cadrul marilor festivaluri naționale în selecția cărora a fost inclus, echipa filmului fiind întâmpinată la finalul acestora cu aplauze și multe curiozități din partea cinefililor. Publicul nu a fost singurul plăcut surprins, documentarul primind numeroase cronici entuziaste după primele proiecții.
Publicul clujean poate vedea documentarul la Cinema Victoria (Bulevardul Eroilor, nr. 51), în perioada 25 – 30 octombrie.
Jurnalul familiei -escu este o călătorie în spațiu și timp în care familia e puntea de legătură între toate momentele care i-au unit și dezbinat deopotrivă pe români, în ultimii 100 de ani. Povestea familiei -escu este narată de regizorul Șerban Georgescu, împreună cu Ioana Pârvulescu, Mihaela Miroiu, Sorin Ioniță, Stelian Tănase, Theodor Paleologu, Vintilă Mihăilescu, ajutați de arhivele personale a zeci de oameni.
„Toate întâlnirile avute până acum cu publicul, după proiecțiile din festivaluri, au avut o căldură neașteptată, am primit numeroase întrebări și s-a creat un dialog constructiv. Ceea ce mă face să privesc cu optimism îndeplinirea obiectivului meu principal, acela ca acest documentar să creeze emoții și să fie un prilej de reflecție. Iar după ce trec emoțiile, sper ca cei mai mulți spectatori să-și pună întrebarea simplă: ce anume a declanșat în ei acele emoții? Și poate, în căutarea răspunsului, fiecare își va completa în jurnalul propriu rubricile rămase albe. ”, a declarat Șerban Georgescu.
Jurnalul familiei -escu este produs de cu participarea Societății Române de Televiziune și cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.






Publică comentariul