×

Lara Fabian revine la Cluj anul viitor, în cadrul “50” World Tour

Lara Fabian revine la Cluj anul viitor, în cadrul “50” World Tour

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Lara Fabian revine la Cluj în luna ianuarie 2020, în cadrul turneului “50” World Tour.

Lara Fabian revine la Cluj în luna ianuarie 2020 pentru un concert din cadrul turneului internațional “50” World Tour, un turneu special pentru artistă, deoarece prin intermediul acestuia celebrează alături de fani frumoasa vârstă de 50 de ani. Concertul spune povestea de viață a artistei, iar organizatorii promit că va fi plin de emoție.

Cluj-Napoca este un oraș drag Larei, oraș pe care l-a introdus în numeroase turnee și era firesc să facă parte și din cel mai special turneu din viața artistei. Lara Fabian va concerta la Sala Polivalentă din Cluj pe 14 ianuarie 2020.

Turneul “50” World Tour, care va începe la sfârșitul anului 2019, este special din trei puncte de vedere: artista împlinește 50 de ani, celebrează 30 de ani de carieră și lansează cel de al paisprezecelea album – Papillon.

Piesele de pe noul album sunt definite de emoția și căldura hiturilor care au consacrat-o pe îndrăgita artistă. În cadrul concertelor, Lara Fabian va interpreta atât melodiile noi, cât și piesele celebre precum “Je t’aime” și “Je suis malade”. Cea mai bine vândută artistă belgiană a tuturor timpurilor va susține două concerte la București pe 18 și 19 noiembrie 2019 și un concert în Cluj-Napoca pe 14 ianurie 2020.

Lara Fabian, pentru a cincea oară în România.

Primul concert al Larei Fabian în România a fost în martie 2012, la Sala Palatului din București, fiind nevoie de două reprezentații pentru a putea acoperi cererea mare de bilete. A revenit doi ani mai târziu, în octombrie 2014, tot în capitală, iar concertul s-a desfășurat tot cu casa închisă. Așa că a decis să se ”extindă” la Cluj-Napoca, acolo unde a susținut primul concert în 2016: pe 20 aprilie, peste 4.000 de oameni au venit la Sala Polivalentă să o asculte pe cea care își numește fanii ”îngeri”. Lara Fabian este extrem de îndrăgită de români, așa că a revenit și în martie 2018 cu două concerte la București și Cluj.

Deoarece există o conexiune atât de specială între Lara Fabian și fanii din România, artista dorește să celebreze frumoasa vârstă de 50 de ani alături de ei și le-a dedicat două concerte la Sala Palatului în București. Vor fi două concerte unice, încărcate de emoții.

Lara Fabian își vrăjește pur și simplu publicul de fiecare dată, reușind să îi aducă într-o lume unică, unde versurile din melodii precum „Caruso” sau „Je t’aime” prin viaţă, iar cu interpretările pline de pasiune și sensibilitate ale “Immortelle”, sau “Le secret” aduc lacrimi în ochii spectatorilor.

“Sensul vieții mele este legătura pe care o am cu voi, publicul. Însemnați atât de mult pentru mine și cred că și eu însemn ceva pentru voi. Fără voi, nimic din toate acestea nu ar fi posibil. Voi cânta pentru voi și pentru fetița mea”, spunea cântăreața în timpul primului său concert în România. De altfel, ea obişnuieşte să vorbească înainte de a interpreta piesele, despre lucrurile care au inspirat-o, despre prietenie, reîncarnare și îngeri.

O cariera de poveste, începută cu… Moș Nicolae.

Lara Fabian, sau Lara Crokaert pe numele său real, s-a născut pe 9 ianuarie 1970, în Etterbeek (Bruxelles – Belgia). În primii cinci ani din viaţă, ea a locuit în Sicilia, pentru ca în 1975 să se reîntoarcă în ţara natală.

Conturarea carierei sale a început în 1978, când, de Mos Nicolae, a primit în dar de la părinţii săi un pian. Odată ce acest vis al său s-a împlinit, Lara a început să compună primele sale melodii și să participe la diferite concursuri de amatori. În 1986, ea a câştigat concursul Le Tremplin de Bruxelles, competiţie ce a dus la înregistrarea primului său single, “L’Aziza”.

A dovedit lumii întregi că are o voce excepţională, prin interpretarea pieselor “Adagio” și “I Will Love Again” (numărul 1 în Bilboard). Melodii ca “I Am who I Am”, “Love By Grace” și “Quedate” se bucură de succes în Brazilia, Spania și Portugalia. Ea cântă de altfel în patru limbi: engleză, franceză, spaniolă și italiană.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail