×

Lord of the Dance „Dangerous Games” revine la Cluj în primăvara anului viitor

Evidențiate

Lord of the Dance „Dangerous Games” revine la Cluj în primăvara anului viitor

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Lord of the Dance „Dangerous Games”, spectacolul produs de Michael Flatley, revine în 15 aprilie 2018, pe scena Sălii Polivalente din Cluj-Napoca, cu o producţie inovatoare.

„Dangerous Games” este o spectaculoasă punere în scenă a unei bine-cunoscute capodopere, Michael Flatley fiind coregraful şi regizorul proiectului, în timp ce Gerard Fahy s-a ocupat de producţia muzicală. Show-ul a avut premiera în 2014 la London Palladium, culminând şi cu aniversarea celor 20 de ani de când Flatley a devenit o senzaţie internaţională. După acest moment a urmat un turneu mondial, cu reprezentaţii ce au avut loc cu sala închisă în ţări precum Canada, Irlanda, Germania, Australia şi, bineînţeles, România. Odată cu acest spectacol, Flatley şi-a mai împlinit un vis: a debutat pe Broadway, unde timp de 8 săptămâni a impresionat şi emoţionat mii de oameni, atât prin intermediul dansului, cât şi prin intermediul unor producţii mult mai grandioase.

sursa video: YouTube

Lord of the Dance „Dangerous Games” continuă să fie un mare success în întreaga lume, având un mix surprinzător de dans şi muzică, de contemporan şi tradiţional, toate construite sub umbrela talentului şi a pasiunii pentru artă. Pentru acest show au fost păstrate câteva numele celebre din „Lord of the Dance”, dar producţia este reîmprospatată de proiecţii holografice 3D, efecte speciale, roboţi dansatori, acrobaţi de talie mondială şi cea mai mare echipă de dansatori irlandezi.

Evenimentul este realizat de UpEvent.
Biletele sunt disponibile pe bilete.ro la următoarele categorii de preţ:
150 lei – categoria IV;
175 lei – categoria III;
200 lei – categoria II;
250 lei – categoria I;
300 lei – VIP.

Publicul clujean va avea ocazia să se bucure de o experienţă unică în această primăvară, echipa Lord of the Dance promiţând o coregrafie inovatoare şi o producţie adaptată noilor tehnologii.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail