Lucrări de marcaje rutiere se desfăşoară pe mai multe drumuri judeţene

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Lucrări de marcaje rutiere s-au efectuat sau urmează să se execute pe mai multe drumuri judeţene, în urma finalizării lucrărilor de asfaltare pe respectivele sectoare, informează Consiliul Judeţean Cluj.

● Pe drumul judeţean DJ 103G Aiton – Gheorgheni – Cluj-Napoca au fost deja executate lucrări de marcaje rutiere longitudinale (axiale), de separare a sensurilor de mers, pe un sector de drum în lungime de peste 9.7 kilometri, mai exact de la kilometrul 49+950 până la kilometrul 59+680.

● De asemenea, şi pe drumul judeţean DJ 107R Băişoara (din zona mănăstirii) – Staţiunea Muntele Băişorii s-au executat lucrări de marcaje longitudinale pe un sector de drum în lungime de 16.45 kilometri (de la kilometrul 30+500 până la kilometrul 46+950).

● Pe DJ 109D Gherla – Sic – Coasta au fost executate marcaje longitudinale pe o lungime de 17.86 kilometri (de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 17+860). De asemenea, pe raza localităţii Sic au fost marcate trecerile de pietoni.

● În ceea ce priveşte drumul judeţean DJ 109T Mănăstirea Nicula, pe acesta s-au executat lucrări de marcaje axiale pe o lungime de 2.56 kilometri (de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 2+560).

● Lucrări de marcaje rutiere longitudinale au fost executate şi pe drumul judeţean DJ 161F Valea Caldă – Cătina pe un sector de drum în lungime de 1.59 kilometri (de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 1+590).

● Totodată, autorităţile informează că s-au executat lucrări de premarcaj rutier pe drumurile judeţene DJ 103L Râşca – Mănăstireni şi DJ 108C Gârbău – Aghireş Fabrici şi urmează a fi premarcate mai multe tronsoane pe drumurile judeţene DJ 107R Făget – Sălicea – Ciurila, DJ 108C Scrind – Răchiţele, DJ 161 Dăbâca, DJ 161B Ploscoş, DJ 109E Vad – Borod şi DJ 161E Habadoc – Buza. De asemenea, în perioada imediat următoare, sunt prevăzute lucrări de refacere a marcajului rutier uzat pe drumul judeţean DJ 103K Agârbiciu – Râşca.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *