×

MAI caută personal pentru ocuparea a peste 900 de posturi

Evidențiate

MAI caută personal pentru ocuparea a peste 900 de posturi

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Un număr de 946 de posturi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor fi scoase la concurs.

Ministerul a anunțat că aceasta este o măsură luată pentru reducerea deficitului de personal cu care se confruntă instituția.

Demersurile pentru organizarea și desfășurarea concursurilor din MAI, pentru ocuparea posturilor vacante, vor fi realizate etapizat, începând de anul acesta, și vor continua și în anul viitor.

Concursurile sunt destinate personalului recrutat din sursă externă, dar și celui din cadrul MAI, prin trecere din corpul agenților/subofițerilor în cel al ofițerilor. Persoanele declarate admise vor fi încadrate în posturile pentru care au candidat pe parcursul anului 2019.

Printre structurile MAI care scot la concurs posturi se numără: Direcția Generală Management Urgențe Medicale, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcția Generală Anticorupție, Direcția Generală de Pașapoarte, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, Direcția Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor, Agenția Națională Antidrog, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, Academia de Poliție, Casa de Pensii Sectorială ș.a.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail