Pasărea Rock, Nicu Alifantis și Marius Bațu lansează ”Marea Unire”, o melodie-simbol pentru România

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Din dorința de a marca celebrarea împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire, Pasărea Rock împreună cu Nicu Alifantis și Marius Bațu, lansează melodia-simbol ”Marea Unire”, o poveste emoționantă despre identitatea României, muzica şi versurile fiind realizate de Josef Kappl.

Cu aceeași energie pozitivă și cu aceeași dorință de a dărui publicului rodul talentului și al creativității, îndrăgiții artiști nu pot sta departe de scenă și revin în prim plan cu o lucrare muzicală de colecție, plină de originalitate, la care se alătură doi corifei ai folkului românesc.

Mai jos puteţi asculta melodia-simbol ”Marea Unire”.

”Această lucrare, intitulată “Marea Unire”, este o dedicație a proiectului nostru Pasărea Rock cu ocazia aniversării Centenarului Marii Uniri. Piesa are un mesaj special și reprezintă un imbold în sensul solidarității și contra dezbinării.” – Josef Kappl.

”Sunt la a doua colaborare cu Pasărea Rock și în special cu Ioji Kappl care, după părerea mea, este un artist, un muzician desăvârșit, care nu poate decât să impună admirația și respectul colegilor. Împreună cu Mircea Baniciu, invitat și membru al trupei Pasărea Rock, Nicu Alifantis la prima colaborare cu Ioji Kappl, am acceptat această invitație cu toții, invitație care nu putea decât să ne onoreze. Lăudabil este faptul că încă o dată Ioji a demonstrat că este plin de creativitate și inspirație, și cu această ocazie, la 100 de ani de la Marea Unire a și compus un cântec, în stilul și în spiritul lui, și din vremurile noastre. Ascultați cântecul! Sperăm să vă placă, și sperăm să nu fie ascultat doar în această perioadă a Centenarului.” – Marius Bațu.

”Ne-am propus să facem un cântec care să aibă ca subiect readucerea în memorie a momentului acela extraordinar în care românii au realizat unirea cea mare, unire de care încă noi ținem și depindem. Deci, iată un cântec care s-a împlinit cumva în ideea că “se poate”. Se poate cânta, se pot aduce pe scenă și asemenea teme. O temă care deja este și una politică, dar nu numai, ci și o temă a noastră, a tuturor. În aceasta idee de uniune, eu sunt fericit că am fost cooptat în acest proiect și vom vedea ce va urma. Sperăm ca piesa să fie difuzată și să fie apreciată așa cum ne dorim noi, ceea ce s-ar putea chiar să se întâmple. Cam atât am avut de spus, vă invităm să vedeți și restul.” – Mircea Baniciu.

”Nu vă ascund că sunt extraordinar de emoționat… Am fost, și mai sunt, și probabil încă o să mai fiu până ajung acasă, și acolo o să mă apuce iar emoțiile, pentru că este prima mea colaborare cu Ioji Kappl, în cei 43 de ani de când ne știm.” – Nicu Alifantis.

”Sunt foarte mândru de colaborarea cu Pasărea Rock,am deja trei ani de când sunt în trupă, iar propunerile lui Ioji, ori de câte ori vine cu o piesă nouă, parcă mi se potrivesc mănușă. Așa s-a întâmplat și cu piesa, “Marea Unire”, și parcă mi le servește la fileu, mi se potrivește perfect și insist pe acest subiect. Iar faptul că avem doi invitați atât de speciali, nu face decât să îi sporească și mai mult valoarea. Sunt foarte încântat de colaborare. Sper ca acest cântec să ajungă la inimile românilor de pretutindeni” – Nicu Patoi.

”Omagiem Centenarul printr-o piesă cu artiști români din diferite zone muzicale, de la folk, la pop, la rock. Unirea prin muzică, cultură, esența spiritualității și a tradiției românești.” – Ovidiu Lipan Țăndărică.

”Propunerea lui Ioji a venit într-un moment excelent. Pasărea Rock merge mai departe cu această nouă melodie. Când am văzut prima dată versurile mi-am dat seama că va fi o colaborare reușită, “ceva nou”. O să vă placă, veți vedea.” – Sorin Voinea.

După succesul primului albumul, intitulat ”Legenda”, Josef Kappl, Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Nicu Patoi și Sorin Voinea lucrează la definitivarea celui de-al doilea material discografic ce urmează a fi lansat anul viitor cu prilejul împlinirii celor 5 ani de la debutul proiectului Pasărea Rock.

Proiectul Pasărea Rock pornit în 2014 de către Mircea Baniciu, Josef Kappl și Ovidiu Lipan Țăndărică, avea să-și dorescă  să continue, ceea ce au început împreună cu formația care i-a consacrat, Phoenix. Iată că numai după patru ani și jumătate de la înființare, Pasărea Rock este într-o formă de zile mari, asta și datorită artiștilor extraordinari care întregesc formula, Sorin Voinea și Nicu Patoi. De-a lungul acestei perioade, artiștii au muncit, au compus, au reochestrat și au lansat pe piață primul album, intitulat Legenda, care “sună extraordinar”, după cum spun însuși artiștii. De la înființare, Pasărea Rock a mai lansat două EP-uri, Calusandra si Hora fără de hotar. Pasărea a lansat pe piaţă cel puţin două melodii de succes ”Calusandra” și ”Praznic năprasnic”, iar turneele susținute de formație au confirmat, la nivel național, succesul proiectului.

Noua compoziție muzicală, ”Marea Unire”, va răsuna în toate concertele trupei din întreaga țară și va putea fi ascultată atât la posturile de radio cât și pe pagina de Facebook a formației www.facebook.com/BaniciuKapplLipan. Cele mai interesante momente din culisele colaborării inedite între membrii formației Pasărea Rock cu Nicu Alifantis și Marius Bațu, vor putea fi vizionate pe contul de Youtube https://youtu.be/QUy6rmsf8OQ, un video special realizat de producătorul proiectului, Revoler, în timpul înregistrărilor din studio.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *