
Măsuri pentru reducerea timpului de aşteptare în punctele de trecere a frontierei






●Una dintre măsuri, pentru reducerea timpului de aşteptare în punctele de trecere a frontierei, este preluarea în administrare, de către Ministerul Transporturilor şi în concesionarea C.N.A.I.R., a infrastructurii rutiere (inclusiv amenajări rutiere, parcări, bretele de acces) aferentă tuturor punctelor de trecere a frontierei rutiere.
● Pe termen lung, o creştere a numărului de benzi, acolo unde este necesar, pe sensul de intrare/ ieşire, astfel încât să fie redus timpul de aşteptare pentru efectuarea controlului.
România gestionează o parte importantă a frontierelor externe ale UE. Pentru asigurarea nivelului de securitate la nivel european pe de-o parte, a resurselor umane şi materiale pe de altă parte dar şi un timp redus de aşteptare pentru cetăţeni la graniţe, noi măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii la graniţe au fost stabilite, printr-un Memorandum aprobat de Guvern.
Memorandumul a fost elaborat la iniţiativa Ministerului Afacerilor Interne şi stabileşte o serie de activităţi pe termen scurt şi lung pentru mai multe instituţii (Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Afacerilor Externe), pornind de la analiza principalilor factori care generează creşterea timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei.
Astfel, conform autorităţilor, cele mai mari probleme care prelungesc timpii de aşteptare la frontiere sunt:
● Infrastructură rutieră neadecvată pentru valorile de trafic anuale, atât pentru marfă, cât şi pentru călători;
● Subdimensionarea capacităţii de control din punctele de trecere a frontierei, în comparaţie cu nivelul traficului de pasageri şi de mijloace de transport;
● Numărul limitat de poliţişti alocat de către Poliţia Ungară, respectiv Poliţia de Frontieră Bulgară;
● Introducerea de măsuri unilaterale de către statele vecine privind verificarea suplimentară a mijloacelor de transport marfă;
● Introducerea verificărilor sistematice în punctele de trecere a frontierei în baza cerinţelor UE.
Una dintre măsuri, care va fi luată pe viitor, pentru reducerea timpului de aşteptare în punctele de trecere a frontierei, este preluarea, în administrare, de către Ministerul Transporturilor şi în concesionarea C.N.A.I.R., a infrastructurii rutiere din zona frontierelor. Primele puncte preluate vor fi Petea, Borş, Giurgiu, Vama Veche.
De asemenea, autorităţile au precizat că vor fi desfăşurate activităţi pentru alocarea de fonduri financiare necesare suplimentării numărului de angajaţi ai Poliţiei de Frontieră şi ai A.N.A.F., în punctele de trecere ale frontierei dar şi iniţierea demersurilor bilaterale pe lângă statele vecine, pentru identificarea soluţiilor de fluidizare a traficului pe sensul de ieşire din România.






Publică comentariul