În vederea realizării Parcului Ştiinţific şi Tehnologic Tetapolis, un nou demers a fost făcut, prin punerea la dispoziţia autorităţilor a terenului necesar.
În cursul acestei săptămâni, Consiliul Judeţean Cluj a primit din partea Ministerului Transporturilor – Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. o adresă oficială prin care sunt expuşi paşii concreţi ce urmează a fi parcurşi în perioada imediat următoare în vederea punerii în aplicare a prevederilor Legii nr. 227 din 17 noiembrie 2016. Prin intermediul acestui act normativ a fost aprobată transmiterea unui teren în suprafaţă de 86.333 de metri pătraţi din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, cu drept de concesiune în favoarea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR S.A. în domeniul public al judeţului Cluj şi în administrarea Consiliului Judeţean Cluj, teren ce urmează a fi folosit la extinderea Parcului Industrial Tetarom I.
În acest sens, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a numit deja funcţionarii din cadrul aparatului de specialitate a instituţiei şi a dispus termenele în care se vor realiza operaţiunile necesare în vederea întocmirii şi semnării procesului-verbal de predare-primire a terenului, demers ce va fi urmat de semnarea protocolului de predare-primire a imobilului.
„Mă bucură faptul că acest proiect de interes major pentru judeţul Cluj şi pe care l-am susţinut încă din perioada în care eram senator are un parcurs favorabil, astfel încât în cel mai scurt timp să putem trece efectiv la edificarea Parcului Ştiinţific şi Tehnologic Tetapolis. Marele merit al acestui proiect unic la nivel naţional este că va contribui la crearea de noi locuri de muncă bine plătite de care este atâta nevoie şi la consolidarea statutului Clujului de pol al cercetării-inovării şi producţiei de înaltă tehnologie.” a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.