Premierul Dacian Cioloș primeşte la Suceava vizita omologul său din Polonia, doamna Beata Szydło

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

În această după-masă, premierul Dacian Cioloş se află în judeţul Suceava, unde a primit vizita de lucru a Prim-ministrului Republicii Polone, doamna Beata Szydło.

Cei doi premieri vor aborda aspecte legate de dezvoltarea relaţiilor bilaterale, în contextul Parteneriatul Strategic existent între cele două ţări. De asemenea, vor avea un schimb de vederi cu privire la principalele teme de actualitate ale agendei europene: viitorul Europei în contextul votului în favoarea Brexit, bugetul UE şi procesul de revizuire a Cadrului Financiar Multianual la jumătatea perioadei, cooperarea în domeniul securităţii şi interesul ambelor ţări pentru consolidarea relaţiei transatlantice, evoluţiile din vecinătatea estică a Uniunii.

La finalul întrevederii, cei doi oficiali se vor deplasa la Soloneţul Nou, comuna Cacica, unde se vor întâlni cu reprezentanţi ai comunităţii poloneze din România şi vor vizita Mănăstirea Voroneţ.

Manastirea Voronet

Din delegația care îl însoţeşte la Suceava pe Prim-ministrul Dacian Cioloş fac parte şeful Cancelariei Prim-ministrului – Dragoş Tudorache şi secretarul de stat pentru afaceri europene în Cancelaria Prim-ministrului – Cristian Bădescu.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *