Academia Americană de Film și Televiziunea ABC au stabilit ca dată pentru cea de-a 93-a ediție a Premiilor Oscar®, 25 aprilie 2021. De asemenea, noul Muzeu al Academiei Americane de Film va fi inaugurat în aceeași perioadă.
Premiile Oscar® 2020 vor fi decernate cu aproape două luni mai târziu decât era prevăzut inițial, la finele lunii februarie. Astfel, cea de-a 93-a ediție a evenimentului va avea loc la Hollywood, în 25 aprilie 2021. Spectacolul cinematografiei va fi urmat de inaugurarea Muzeului Academiei, în 30 aprilie.
Noile date pentru Gala de Decernare a Premiilor Oscar® 2020 și evenimentele conexe:
Începe votarea preliminară | Luni, 1 februarie 2021 |
Se încheie votarea preliminară | Vineri, 5 februarie 2021 |
Se anunță lista scurtă pentru Oscar® 2020 | Marți, 9 februarie 2021 |
Începe votarea nominalizaților | Vineri, 5 martie 2021 |
Se încheie votarea nominalizaților | Miercuri, 10 martie 2021 |
Se anunță nominalizații | Luni, 15 martie 2021 |
Are loc masa oficială de prânz a nominalizaților | Joi, 15 aprilie 2021 |
Începe votul final | Joi, 15 aprilie 2021 |
Gala pentru Muzeul Academiei Americane de Film | Sâmbătă, 17 aprilie 2021 |
Se încheie votarea | Marți, 20 aprilie 2021 |
Premiile Oscar® 2020 – Gala de Decernare | Duminică, 25 aprilie 2021 |
Se deschide Muzeul Academiei Americane de Film | Vineri, 30 aprilie 2021 |
Despre Academia Americană de Film.
Academia Americană de Film (The Academy of Motion Picture Arts and Sciences) este o comunitate globală ce reunește peste 9.000 dintre cei mai buni artiști, cineaști și realizatori de filme. Pe lângă celebrarea și recunoașterea excelenței în cinematografie prin intermediul premiilor Oscar, Academia sprijină și o paletă largă de inițiative ce promovează arta și știința în filme, inclusiv programe cu publicul, educaționale, și viitorul Muzeu al Academiei, care este în construcție, în Los Angeles.
Despre Muzeul Academiei Americane de Film.
Muzeul Academiei Americane de Film va fi prima instituție dedicată artelor și științelor filmului. Situat în Wilshire și Fairfax în Los Angeles, Muzeul va fi în același timp imersiv, experimental, educațional și distractiv. Mai mult decât un muzeu, acest centru dinamic dedicat filmului va oferi experiențe unice și perspective despre filme și cinematografie. Designul îi aparține lui Pritzker Prize – arhitectului premiat Renzo Piano. Muzeul restaurează și revitalizează clădirea istorică Saban Building – cunoscută anterior ca May Company building (1939) – la colțul Wilshire Boulevard și Fairfax Avenue. Clădirea Saban Building va avea șase etaje, inclusiv spațiile expoziționale, teatru cu 288 de locuri – Ted Mann Theater, un studio educațional, loc pentru evenimente speciale, spații de conservare, pentru cafea și magazin. Noua adăugire sferică va conecta Saban Building via poduri de sticlă și va avea un teatru modern de 1.000 de locuri (David Geffen Theater). Acoperișul Dolby Family Terrace are vedere înspre dealurile din Hollywood (Hollywood Hills).
foto credit: Michael Yada / ©A.M.P.A.S.
Adaptarea: Alieta Pojar