Prezentări de modă şi designeri celebri la City Fashion Week 2017

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

În luna noiembrie, evenimentul fashion ajuns la ediţia a III-a, City Fashion Week, îşi va deschide porţile şi podiumul de prezentare celor mai cunoscuţi creatori de modă ai României, dar şi celor care sunt la început de drum.

Organizatorul evenimentului este Stefan Farrell. Directorul City Fashion Week a declarat că ideea organizări acestui eveniment la Cluj i-a venit în mod natural, el având o experienţă de 20 de ani în lumea modei, o adevărată pasiune în acest sens. Prin City Models, agenţia pe care o conduce şi care a devenit un brand pe parcurs, erau deja formate şi promovate tinere modele. Astfel, în vederea organizării evenimentului, a cărui primă ediţie a avut loc în anul 2015, Stefan Farrell a contactat oameni serioşi şi talentaţi din industrie, care dau un plus de valoare evenimentului, având certitudinea că împreună cu ei se poate construi ceva deosebit. „Este proiectul meu de suflet în care cred şi în care investesc financiar şi sufleteşte.”

Evenimentele fashion, care să aducă un public numeros la prezentările de modă sunt foarte rare în Cluj, astfel că organizarea unui asemenea eveniment, de mare anvergură şi cu invitaţi de renume, poate să ducă şi la apariţia unor provocări de natură logistică. Confrorm lui Stefan Farrell, organizatorului evenimentului, cea mai mare provocare este însăşi ideea organizării unui astfel de eveniment în România. „Unii nu credeau că voi reuşi. Iată însă că organizăm deja cea de a III-a ediţie. Sigur că nu este uşor mai ales din punct de vedere financiar, sunt multe detalii de care trebuie să ţinem cont, ca de exemplu găsirea unei locaţii care să se preteze la un asemenea eveniment, din toate punctele de vedere. Aşteptăm un public numeros şi anul acesta, cum ne-am obişnuit la ediţiile anterioare, tocmai de aceea dorim să le oferim un show de excepţie.”

City Fashion Week este singurul eveniment licenţiat care sprijină studenţii facultăţilor de modă şi design din România. „Încurajăm realmente tinerii designeri şi noile talente să păşească cu încredere în industria modei, în care, trebuie să recunoaştem, cu greu răzbaţi. Noi le dăm această şansă, sperăm să profite de ea.” a declarat Stefan Farrell. Ediţia de anul acesta aduce oameni valoroşi care rămân colaboratorii constanţi ai evenimentului, dar şi nume noi de designeri, invitaţi internaţionali, modele, hair-stylişti şi make-up artişti, toţi consacraţi deja.

În ceea ce priveşte invitaţii din acest an, organizatorul evenimentului ne-a declarat: „Invitaţii principali ai ediţiei de anul acesta sunt Cătălin Botezatu şi Romaniţa Iovan, prieteni ai City Fashion Week am îndrăzni să spunem, George Hojbotă, Anca Fărcaş, Mihaela Cîrlugea, Mirela Vescan şi alţii. Artişti valoroşi din domeniul modei, aşa îmi place să îi numesc, vor fi prezenţi la Cluj în cele trei zile la City Fashion Week 2017, creatori care nu am nici o îndoială că vă vor bucura privirea şi sufletul. Vă invităm cu drag să vă convingeţi.”

City Fashion Week este un eveniment important pentru Cluj şi pentru Transilvania, care se bucură deja de o importantă expunere media. Reprezintă singurul eveniment de modă din Transilvania care face parte din circuitul internaţional al prezentărilor de modă de la Milano, Paris, Londra şi New York, cu o tradiţie îndelungată în acest domeniu.

Scris de: Alieta Pojar

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *