×

Salonul Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii – PRO INVENT 2018, în luna martie la Cluj

Salonul Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii – PRO INVENT 2018, în luna martie la Cluj

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca anunţă o nouă ediţie a Salonului Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii – PRO INVENT 2018. Evenimentul, ajuns la cea de a XVI-a ediţie, se va desfăşura în perioada 21 – 23 martie 2018.

Actuala ediţie a PRO INVENT 2018 vine cu o noutate pentru toţi participanţii evenimentului. Locaţia salonului este Sala Polivalentă. Aceasta îşi va deschide pentru prima dată porţile firmelor inovative care doresc să prezinte produse şi tehnologii noi, în cadrul unei secţiuni aparte, denumită generic „Arena Tehnologiilor” iar inventatorii, persoanele fizice, vor avea şi ei un spaţiu exclusiv denumit „Arena Inventatorilor” unde vor putea expune şi împărtăşi idei din domenii diverse. Salonul reuneşte universităţi, institute, centre şi staţiuni de cercetare, firme, asociaţii ale inventatorilor, persoane fizice din ţară şi din străinătate.

Invenţiile înscrise pentru jurizare la PRO INVENT 2018 acoperă aproape toate domeniile de activitate, de la produse agricole, proteze ortopedice, protecţia mediului, mecatronică, industrie alimentară, sisteme de climatizare a habitatului, filtre de aer, la produse cosmetice, mobilier din plăci composite şi multe altele.

Pe parcursul celor trei zile ale salonului vor avea loc sesiuni demonstrative ale creativităţii studenţilor, prezentări ale celor mai importante proiecte de cercetare din cadrul Universităţii Tehnice, prezentări de produse inovative precum şi întâlniri ale inventatorilor cu publicul larg într-un spaţiu destinat pentru socializare.

Vizitatorii PRO INVENT 2018 vor avea parte de tombolă cu premii speciale şi spaţii de interacţiune cu inventatorii. Evenimentul organizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca se doreşte a fi un loc interactiv de întâlnire al oamenilor, al ideilor şi al invenţiilor, unde vom asista la bătălii între roboţi, simularea unui cutremur pe o structură seismică construită din lemn de balsa, testarea unei platforme de învăţare rapidă şi multe alte surprize.

Salonul este deschis vizitatorilor în intervalul orar 10:00 – 18:00 în zilele de 21 şi 22 martie, iar în 23 martie între orele 10:00 – 14:00.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail