Mai sunt câteva zile în care Târgul Produs de Cluj poate fi vizitat

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Târgul Produs de Cluj are loc zilele acestea în centrul Clujului.

Mai sunt câteva zile în care cei interesați pot participa la cea de-a 98-a ediție a Târgului Produs de Cluj, eveniment dedicat micilor producători și artizani. Organizat pe perioada a zece zile, din 9 până în 19 iulie, târgul reunește 30 de întreprinzători clujeni care vor expune brânzeturi și preparate din carne, miere de albine, uleiuri presate la rece, lavandă, produse cosmetice și de igienă personală, sucuri, siropuri și gemuri naturale, turtă dulce, prăjituri și ciocolată de casă. Alături de acestea, vizitatorii vor avea la dispoziție costume populare, bijuterii lucrate de mână, obiecte de marochinărie și jucării.

Anul acesta, evenimentul nu va avea formatul care l-a consacrat, fiind redus ca număr de participanți, orar de funcționare și fără a avea spectacole de folclor. De asemenea, autoritățile au anunțat că regulile necesare pentru limitarea efectelor epidemiei de Covid-19 vor fi respectate cu strictețe.

Mai sunt câteva zile în care clujenii vor putea să viziteze târgul, de luni până sâmbătă în intervalul orar 14:00 – 18:00 și duminică între 12:00 – 16:00.

În conformitate cu normele legale în vigoare, accesul în târg va fi condiționat de acceptul măsurării temperaturii, purtarea măștilor de protecție și respectarea distanțării sociale. Accesul persoanelor cu temperatură peste 37.3 grade Celsius nu va fi permis din rațiuni de siguranță publică. Intrarea și ieșirea din târg vor fi marcate distinct pe toate laturile Pieței Avram Iancu și la fiecare stand vor fi amplasate dozatoare cu soluții pentru dezinfectarea mâinilor.

Manifestarea expozițională este coordonată de Asociația Produs de Cluj.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *