
Finanțări nerambursabile în 2020, pentru proiecte şi acţiuni culturale






Mai este o săptămână până la termenul limită, pentru depunerea cererilor de finanțare nerambursabilă de la bugetul local.
Primăria municipiului Cluj-Napoca a anunţat în cursul lunii ianuarie care este modalitatea de acordare a finanţărilor nerambursabile de la bugetul local, pentru proiecte şi acţiuni culturale în 2020.
Bugetul alocat pentru această sesiune este de 12.600.000 lei. Finanţarea asigurată de Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca va fi de maximum 90% din bugetul total al proiectului.
Detalii privind sesiunea de selecţie a proiectelor pot fi consultate pe site-ul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, www.primariaclujnapoca.ro, la secţiunea Administrație/Informații publice/Anunţuri, astfel :
https://files.primariaclujnapoca.ro/anunt/2019/12/30/Anunt-2020-participare-final.pdf
Proiectele de finanţare nerambursabilă se pot depune până în 6 februarie.
Primăria a anunțat că proiectele depuse trebuie să se încadreze într-unul dintre următoarele domenii: proiecte culturale, artistice, educaţionale, realizate de către fundaţii sau asociaţii întemeiate în baza OG 26/2000, în parteneriat cu instituţii publice de cultură şi/sau de învăţământ, având sediul în municipiul Cluj-Napoca; proiecte de tineret; proiecte culturale regionale; proiecte culturale locale; proiecte „Cluj 100”; proiecte cu caracter social.
Depunerea proiectelor de finanţare nerambursabilă se face până joi, 6 februarie 2020, la Registratura Primăriei municipiului Cluj-Napoca, într-un exemplar precum și electronic (CD/stick) sau online pe site-ul www.primariaclujnapoca.ro secțiunea Administrație – Servicii online – Depune cereri – Serviciul Management proiecte sociale, culturale și sportive sau www.edirect.e-guvernare.ro.
Finanțarea de la municipalitate urmărește să subvenționeze sectorul cultural independent – ONG-urile locale și să susțină financiar proiecte specifice ale instituțiilor culturale importante din oraș.
Data limită de depunere a proiectelor de finanțare nerambursabilă este 6 februarie 2020, ora 18:30 la Registratura Primăriei municipiului Cluj-Napoca, strada Moților nr. 7 și până la ora 24:00 pe site-ul www.primariaclujnapoca.ro secțiunea Administrație – Servicii online – Depune cereri – Serviciul Management proiecte sociale, culturale și sportive sau www.edirect.e-guvernare.ro.
Dosarele pentru proiecte şi acţiuni culturale depuse după data menţionată mai sus nu vor fi eligibile. De asemenea, nu se vor accepta completări la dosarele proiectelor depuse.
Evaluarea şi selecţia dosarelor depuse se va efectua de către Comisia de analiză și selecție a proiectelor în perioada 7 februarie – 6 martie 2020.
Un număr de 182 de proiecte culturale şi de tineret au beneficiat de sprijin în anul 2019, în valoare de peste 11.980.000 de lei.






Publică comentariul