
O nouă licitaţie pentru închiderea rampelor de deşeuri de la Câmpia Turzii şi Dej






Autorităţile judeţene au iniţiat licitaţia pentru „Proiectarea şi execuţia lucrărilor necesare închiderii şi ecologizării depozitelor de deşeuri urbane neconforme din Câmpia Turzii şi Dej, judeţul Cluj”.
Preţul estimat pentru închiderea şi ecologizarea rampelor neconforme, care se întind pe o suprafaţă de aproape 72.000 mp este de 9.700.000 lei fără TVA. Consiliul Judeţean Cluj informează că societatea sau societăţile câştigătoare vor avea la dispoziţie maximum un an pentru realizarea efectivă a lucrărilor, din care cel mult patru luni vor fi alocate proiectării şi opt luni execuţiei.
Criteriul de atribuire al contractelor, la licitaţiile deschise, pe loturi, este preţul cel mai scăzut. Autorităţile informează că în perioada imediat următoare va avea loc deschiderea ofertelor, în data de 14 noiembrie, respectiv atribuirea contractului şi emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
În anul 2015, contractul de lucrări pentru închiderea şi ecologizarea ultimelor două depozite urbane neconforme din judeţ – Câmpia Turzii şi Dej, a fost atribuit Asocierii S.C. Geiger Transilvania SRL – Wilhelm Geiger GmbH. Consiliul Judeţean Cluj transmite că ulterior câştigării licitaţiei, asocierea în cauză a solicitat în mod total nejustificat suplimentarea valorii lucrărilor cu o sumă considerabilă, respectiv 6.150.000 de lei în plus, astfel contractul a fost reziliat.







Publică comentariul