Regizorul și scenaristul polonez Krzysztof Kieślowski va fi celebrat la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania printr-o amplă retrospectivă prilejuită de comemorarea, în 2021, a 80 de ani de la nașterea cineastului.
În perioada 17 – 26 iunie, la TIFF 2022 zece dintre cele mai apreciate opere ale sale vor putea fi revizitate în cadrul secțiunii Close-up Krzysztof Kieślowski, ca parte dintr-un program special dedicat cinematografiei din Polonia, una dintre cele două țări invitate la această ediție de festival.
Fin observator al trăirilor umane și un maestru al așa-numitului „cinema al neliniștii morale”, Kieślowski s-a născut în 1941 la Varșovia, a absolvit prestigioasa școală de film de la Łódź și și-a început cariera ca autor de documentare. „Fiecare om vrea să schimbe lumea ori de câte ori depune efortul de a face ceva. Eu n-am crezut niciodată că lumea poate fi literalmente schimbată. Am simțit mai degrabă că ea poate fi descrisă.”
Cenzura a avut un impact direct în creația lui Kieślowski, multe dintre filmele sale fiind modificate sau pur și simplu interzise, la cererea Guvernului Polonez.
După un prim film de ficțiune realizat pentru televiziune, Kieślowski semnează Cicatricea (The Scar, 1976), considerat adevăratul său debut în cinema, o mostră de realism social filmată în stil documentar, cu mulți actori neprofesioniști, care surprinde bariera dintre cetățeni și autorități pe fundalul unui orășel amenințat de un proiect industrial deficitar. În Amatorul (Camera Buff, 1979), comedia neagră distinsă cu Marele Premiu la Moscova, regizorul abordează teme precum rolul artei în lume, cenzura și prețul libertății de creație, urmărind povestea unui cameraman amator care se opune ideii de manipulare a realității prin intermediul imaginilor.
Cenzura a avut un impact direct în creația lui Kieślowski, multe dintre filmele sale fiind modificate sau pur și simplu interzise, la cererea Guvernului Polonez. De o astfel de soartă a avut parte Noroc chior (Blind Chance, 1981), care prezintă trei urmări posibile ale aceluiași incident banal, goana unui bărbat să prindă trenul, și care a ajuns pe marile ecrane abia în 1987. Fără sfârșit (No End, 1985) e un film eminamente politic și controversat, despre procesele din timpul legii marțiale din Polonia, și a fost criticat la vremea lui atât de guvern, cât și de biserică și dizidenți. El marchează începutul colaborării cu Krzysztof Piesiewicz (alături de care Kieslowski va scrie ulterior scenariul uneia dintre cele mai aclamate serii TV din toate timpurile) și cu compozitorul Zbigniew Preisner. Premiat la Veneția și San Sebastián, Decalogul (Dekalog, 1988) cuprinde 10 filme inspirate de cele zece porunci din Vechiul Testament. Două dintre cele zece episoade au fost lansate și pe marele ecran și vor fi proiectate și la TIFF: Un scurt film despre omor (A Short Film About Killing) a fost desemnat cel mai bun film la European Film Awards și a cucerit două distincții importante la Cannes, în timp ce Un scurt film despre iubire (A Short Film About Love) a fost recompensat cu două premii la San Sebastián.
Ultimele patru lungmetraje ale lui Kieślowski (prezentate la TIFF în versiuni restaurate 4K) au fost cele care i-au consolidat poziția pe lista celor mai apreciați autori ai cinematografiei internaționale.
Viața dublă a Veronicăi (The Double Life of Véronique, 1992), povestea celor două femei identice care nu se cunosc, dar între care există o legătură emoțională misterioasă, a obținut patru distincții la Cannes, una dintre ele acordată actriței elvețiene Irène Jacob, dar și două nominalizări la ediția din 1992 a premiilor César. Cel mai ambițios proiect al regizorului și una dintre capodoperele cinematografiei moderne, trilogia Trei culori – Albastru, Alb, Roșu (Three Colors – Blue, White, Red), inspirată din culorile steagului francez, reprezentative pentru idealurile Revoluției Franceze, a avut parte de o distribuție de excepție, din care au făcut parte actori precum Juliette Binoche, Julie Delpy sau Jean-Louis Trintignant. Criticul Roger Ebert le-a descris ca fiind, fiecare în parte, o anti-tragedie, o anti-comedie și o anti poveste de dragoste. Aceste trei filme, odată cu care autorul și-a anunțat intenția de a se retrage din lumea cinematografiei, au obținut o serie impresionantă de nominalizări și premii internaționale, printre care Leul de Aur la Veneția (Albastru, 1993), Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor la Berlin (Alb, 1994) și trei nominalizări la Premiile Oscar (Roșu, 1995).
Close-up Krzysztof Kieślowski înseamnă filme cu teme dificile, dileme morale, adevăruri fundamentale și universale despre complexitatea trăirilor umane.
În 1996, dispariția lui subită, la doar 56 de ani, a șocat întreaga lume a filmului, care îl consideră astăzi unul dintre cei mai influenți regizori europeni ai epocii, cu o contribuție unică de peste 40 de titluri la cinematografia mondială.
Close-up Krzysztof Kieślowski înseamnă filme cu teme dificile, dileme morale, adevăruri fundamentale și universale despre complexitatea trăirilor umane, prezentate la TIFF.21 cu sprijinul Institutului Polonez la București, în cadrul programului special Focus Polonia.
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.