La începutul săptămânii în curs, o acţiune de control în Rezervaţia Naturală Cheile Turzii a relevat prezenţa unor săpături pentru realizarea unei canalizări şi animale la păşunat, în arii naturale protejate.
Verificările din teren au fost făcute de Biroul Arii Protejate Cheile Turzii – Cheile Turenilor din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Cluj, împreună cu reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu-Comisariatul Judeţean Cluj. Obiectivul principal al acţiunii a fost acela de a depista abaterile de la legislaţia privitoare la protecţia mediului, autorizarea executării lucrărilor de construcţii, amenajarea teritoriului şi urbanismul, regimul deşeurilor şi interzicerea activităţii de păşunat în acest areal.
Astfel, în baza mai multor sesizări formulate de Custodele Ariei Protejate – Grupul de Acţiune Locală din Munţii Metaliferi, Trascău şi Muntele Mare – Administraţia Siturilor Natura 2000 Trascău, echipa mixtă de control a identificat în amonte de Rezervaţia Naturală Cheile Turzii, la intrarea în traseul de vizitare dinspre Petreştii de Jos, mai multe săpături executate în vederea realizării unei canalizări pentru deversarea apelor menajere şi uzate.
Având în vedere faptul că, în conformitate cu Regulamentele privind zonele Munţilor Trascăului, Trascău, Fânaţele Pietroasa-Podeni, Cheile Turzii, Cheile Turenilor precum şi cele 35 de arii naturale protejate de interes naţional de pe suprafaţa acestora, realizarea oricăror construcţii – clădiri, infrastructură rutieră, canalizări, reţele de utilităţi, excavaţii, nivelări şi altele asemenea se face numai cu Avizul Administraţiei Natura 2000 Trascău, echipa de control a dispus luarea măsurilor necesare în vederea aplicării amenzii contravenţionale.
De asemenea, în cadrul aceleiaşi acţiuni de control a fost identificată, din nou, o turmă de animale care păşuna neautorizat pe teritoriul ariilor naturale protejate de interes naţional de pe suprafaţa siturilor Natura 2000 Trascău. În consecinţă, în vederea respectării reglementărilor legale ce interzic activitatea de păşunat în perimetrul Rezervaţiei Naturale Cheile Turzii, reprezentanţii instituţiilor cu responsabilităţi în ceea ce priveşte controlarea modului de respectare a legislaţiei şi a regulamentelor locale au luat măsurile legale pentru identificarea proprietarului turmei şi tragerea la răspundere a acestuia.