
Săptămâna politică a adus o serie de reduceri de taxe şi modificări ale Codului fiscal






Pentru asigurarea implementării măsurilor din domeniul fiscal cuprinse în Programul de Guvernare aprobat de Parlament în 4 ianuarie 2017, Executivul a modificat şi completat Codul fiscal, printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată vineri.
Setul de măsuri introduse prin actul normativ vizează susţinerea mediului de afaceri, prin încurajarea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor, precum şi prin stimularea activităţii de inovare, cercetare şi dezvoltare.
– Astfel, societăţile care în prezent desfăşoară exclusiv activitate de inovare, cercetare – dezvoltare, vor beneficia de scutire de la plata impozitului pe profit în primii 10 ani de activitate. Prin această măsură, se urmăreşte stimularea desfăşurării activităţților de inovare şi cercetare-dezvoltare, cu efecte directe asupra menţinerii în ţară a forţei de muncă specializate, valorizând astfel potenţialul uman de care dispune România, cu specializări în diferitele domenii de activitate. O astfel de măsură se înscrie, de asemenea, în obiectivele generale strategice în domeniul cercetării, dezvoltării şi inovării, respectiv: creşterea competitivităţii economiei româneşti prin inovare, creşterea contribuţiei româneşti la progresul cunoaşterii şi creşterea rolului ştiinţei în societate.
– În ceea ce priveşte „Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor”, ordonanţa de urgenţă aduce următoarele elemente de noutate. În primul rând, majorează limita veniturilor realizate la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent de la 100.000 euro la 500.000 euro, modificând astfel una dintre condiţiile ce trebuie îndeplinite de persoanele juridice române pentru încadrarea în definiţia microîntreprinderii. De asemenea, în vederea stimulării creării de noi locuri de muncă şi pentru aşezarea echitabilă a sarcinii fiscale între microîntreprinderi, se stabilește o cotă de impozitare de 1% pentru microîntreprinderile care au unul sau mai mulţi salariaţi şi se abrogă cota actuală de 2% pentru microîntreprinderile care au un salariat.
O altă măsură constă în eliminarea impozitului pe venit datorat de persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor ca urmare a desfăşurării activităţilor cu caracter sezonier, în baza contractului individual de muncă, încheiat pe durată determinată. Măsura propusă are ca efect dezvoltarea unui capital uman calificat.
Totodată, se modifică modalitatea de stabilire a impozitului pe venit datorat pentru veniturile obţinute din transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, astfel că se introduce un plafon neimpozabil în cazul veniturilor obţinute ca urmare a transferului dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, în sumă de 450.000 lei; peste această sumă, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 3% la diferenţa dintre valoarea declarată de părţi şi suma neimpozabilă de 450.000 lei.
Un alt element de noutate constă în deducerea de la calculul impozitului pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor a contravalorii serviciilor medicale furnizate sub formă de abonament, servicii medicale preplătite pe care furnizorii le oferă în mod direct abonaţilor şi nu prin intermediul asigurătorilor, în afara serviciilor din pachetul de servicii medicale de bază din sistemul de asigurări sociale de sănătate, suportate de angajaţi, pe lângă primele de asigurare voluntară de sănătate (conform Legii nr. 95/2006, republicată), în limita echivalentului în lei al sumei de 400 euro anual.
Potrivit ordonanței de urgență, se introduce excepţia potrivit căreia, persoanele care realizează venituri din investiţii şi/sau din alte surse nu datorează contribuţie de asigurări sociale de sănătate pentru aceste venituri dacă, în cursul anului fiscal realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din pensii, venituri din activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din asocierea cu o persoană juridică sau venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură.
Pe lângă măsurile fiscale introduse au fost reglementate şi măsuri tehnice de corelare a acestora cu cadrul normativ în vigoare.







Publică comentariul