Sărbătoarea dragostei la români va fi celebrată la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca printr-un spectacol folcloric

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Cele mai frumoase cântece de dragoste vor fi aduse în faţa publicului clujean de tineri interpreţi de folclor din zona Transilvaniei joi, 23 februarie 2017, de la ora 18:00, în sala de spectacole „Dumitru Fărcaş” a Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca.

Invitaţi speciali sunt soţii Maria şi Mihai Nemeş din Maramureşul Istoric, a căror poveste de dragoste a început pe scenă, în cadrul concursurilor de folclor şi care vor încununa spectacolul oferit de tinerii interpreţi: Oana Bozga Pintea, Alexandru Pop, Georgiana Lobonţ, Daniel Pop, Amalia Chiper Iurian, Ciprian Peteleu, Alexandra Chira, Ovidiu Furnea, Ana-Maria Tomoiagă, Bogdan Berbecar, Elisabeta Guzu, Florina Oprea, Ancuţa Suciu, Raluca Paşcalău şi Nicoleta Hădărean. Acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra Cununa Transilvană, sub conducerea muzicală a profesorului Ovidiu Barteş.

În cadrul spectacolului vor fi şi momente solistice instrumentale, oferite de membrii orchestrei Cununa Transilvană: Ovidiu Barteş – vioară, Sergiu Ghimpu – acordeon şi Andrei Oşan – clarinet şi fluier.

Prezentarea spectacolului va fi realizată de Ioana Breda Morar şi Grigore Sâmboan.

Spectacolul de Dragobete organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, are şi caracter caritabil. Cei prezenţi în sală vor putea face donaţii în urne speciale, pentru o tânără de 26 de ani din Cluj-Napoca, ce suferă de boala Lyme. Singura sansă a Silviei Şerban este un consult şi un tratament la cel mai renumit centru neurologic din Europa, aflat la Viena. Pentru aceasta are nevoie de 30.000 de euro, bani de care familia nu dispune şi orice sprijin financiar este binevenit.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *