![Share on Facebook Facebook](https://clujescu.ro/wp-content/plugins/social-media-feather/synved-social/image/social/regular/64x64/facebook.png)
![Share on Twitter twitter](https://clujescu.ro/wp-content/plugins/social-media-feather/synved-social/image/social/regular/64x64/twitter.png)
![Share on Reddit reddit](https://clujescu.ro/wp-content/plugins/social-media-feather/synved-social/image/social/regular/64x64/reddit.png)
![Pin it with Pinterest pinterest](https://clujescu.ro/wp-content/plugins/social-media-feather/synved-social/image/social/regular/64x64/pinterest.png)
![Share on Linkedin linkedin](https://clujescu.ro/wp-content/plugins/social-media-feather/synved-social/image/social/regular/64x64/linkedin.png)
![Share by email mail](https://clujescu.ro/wp-content/plugins/social-media-feather/synved-social/image/social/regular/64x64/mail.png)
Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca a anunţat că perioada de înscriere la cursurile aferente anului educaţional 2017 – 2018 se va desfăşura în perioada 4 – 25 septembrie 2017. În acest interval, cei interesaţi se pot înscrie zilnic, de luni până vineri, între orele 10:00 – 18:00, la secretariatul instituţiei din Cluj-Napoca, str. Fabricii de Zahăr, nr. 51.
Examenul de admitere se va desfăşura în data de 28 septembrie 2017, în cadrul compartimentelor „Muzică”, „Arte vizuale”, „Coregrafie” şi „Artă dramatică”, cu toate specializările şi disciplinele pe care le acestea le însumează, şi anume:
Muzică:
• Canto clasic;
• Canto muzică uşoară – Cluj-Napoca;
• Canto muzică populară – Cluj-Napoca, Dej, Gherla;
• Improvizaţie jazz – Cluj-Napoca;
• Iniţiere corală – Cluj-Napoca;
• Iniţiere fanfară – Cluj-Napoca;
• Instrumente muzicale:
Vioară, violă, violoncel, contrabas, chitară clasică – Cluj-Napoca, Vaida Cămăraş;
Chitară electrică, bas, pian, acordeon, trompetă, eufoniu, tubă, trombon, saxofon, taragot, clarinet, orgă electronică, instrumente de percuţie ritmică, ansamblu instrumental – Cluj-Napoca;
• Instrumente populare – fluier, caval, ţambal – Cluj-Napoca;
• Tehnici de interpretare în muzică – Cluj-Napoca.
Arte vizuale:
• Pictură, Pictură pentru copii, Grafică, Artă decorativă, Tehnici în pictură – Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii;
• Artă fotografică – Cluj-Napoca;
• Ceramică – Cluj-Napoca;
• Decoraţiuni interioare – Cluj-Napoca;
• Design vestimentar, Tehnici în design vestimentar – Cluj-Napoca;
• Ţesut-Cusut – Cluj-Napoca, Bedeciu, Caseiu, Răchiţele, Mica.
Coregrafie:
• Dans clasic – Cluj-Napoca;
• Dansuri de societate – Cluj-Napoca;
• Dans contemporan – Cluj-Napoca;
• Dans modern – Cluj-Napoca;
• Joc popular – Cluj-Napoca şi localităţi din judeţul Cluj;
• Instructor coregraf joc popular – Cluj-Napoca;
• Instructor coregraf dans – Cluj-Napoca;
• Tehnici în dans – Cluj-Napoca.
Artă dramatică:
• Actorie – Cluj-Napoca, Dej;
• Retorică – Cluj-Napoca;
• Regie sunet – Cluj-Napoca;
• Producţie audio – Cluj-Napoca.
Pentru înscrierea/reînscrierea la examenele de pe urma cărora se va obţine o diplomă de absolvire, cei interesaţi trebuie să depună pe lângă cererea de înscriere, respectiv formularul tipizat obţinut de la secretariatul şcolii, şi următoarele acte: copie după cartea de identitate, adeverinţă de la medicul de familie, un dosar plic, două poze, precum şi taxa de înscriere în cuantum de 50 de lei. Examenul de admitere constă într-o proba de aptitudini specifică fiecărei discipline.
Ca şi în anii precedenţi, şi în acest an educaţional, Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” organizează şi o serie de cursuri de pe urma cărora nu se vor obţine diplome de absolvire, dar care urmăresc să atragă iubitori ai artei, în diferite forme de exprimare, fără ca aceştia să fie implicaţi obligatoriu în activităţile educaţionale şi culturale curente ale şcolii. Drept urmare, formarea şi dezvoltarea acestor cursanţi nu se va face după o programă analitică dată (examene, catalog etc.), ci după nevoia sau dorinţa lor. Astfel, Şcoala de Arte organizează cursuri pregătitoare pentru categoria de vârstă 7 – 9 ani pe următoarele compartimente: „Arte vizuale”, „Muzică” şi „Coregrafie”, înscrierea la aceste cursuri realizându-se conform procedurii de înscriere a tuturor disciplinelor, taxa fiind în cuantum de 1.050 de lei/ an.
De asemenea, vor mai fi organizate şi cursuri de „Asistenţă artistică” pentru toate categoriile de vârstă pe toate compartimentele, excepţie făcând cursurile: regie sunet, producţie audio, tehnici în dans modern, instructori coregrafi în joc popular şi dans, design vestimentar, tehnici în design vestimentar, improvizaţie jazz, tehnici interpretare în muzica uşoară şi populară. Înscrierea la aceste discipline se va face conform procedurii de înscriere a tuturor cursurilor, însă fără examen, taxa fiind de 525 de lei/ semestru.
Informaţii suplimentare privind oferta educaţională şi înscrierea la cursurile şcolii pot fi obţinute la sediul instituţiei din str. Fabricii de Zahăr nr. 51, Cluj-Napoca sau pe site-ul: www.scoaladearte.ro şi pe e-mail: scoaladeartecluj@yahoo.com. Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca este o instituţie de cultură care funcţionează în subordinea Consiliului Judeţean Cluj.
![Share on Facebook Facebook](https://clujescu.ro/wp-content/plugins/social-media-feather/synved-social/image/social/regular/64x64/facebook.png)
![Share on Twitter twitter](https://clujescu.ro/wp-content/plugins/social-media-feather/synved-social/image/social/regular/64x64/twitter.png)
![Share on Reddit reddit](https://clujescu.ro/wp-content/plugins/social-media-feather/synved-social/image/social/regular/64x64/reddit.png)
![Pin it with Pinterest pinterest](https://clujescu.ro/wp-content/plugins/social-media-feather/synved-social/image/social/regular/64x64/pinterest.png)
![Share on Linkedin linkedin](https://clujescu.ro/wp-content/plugins/social-media-feather/synved-social/image/social/regular/64x64/linkedin.png)
![Share by email mail](https://clujescu.ro/wp-content/plugins/social-media-feather/synved-social/image/social/regular/64x64/mail.png)