
Sectorul de drum Muntele Băişorii – Buscat – Muntele Mare va fi reabilitat şi modernizat






Drumul judeţean 107R, porţiunea situată între Muntele Băişorii – Buscat – Muntele Mare, va fi reabilitat şi modernizat.
Consiliul Judeţean Cluj anunţă că lucrările de modernizare vor consta în realizarea de fundaţii, podeţe, ziduri de sprijin, acostamente, executarea de marcaje, tăierea vegetaţiei de pe marginea drumului, respectiv turnarea de covor asfaltic şi a stratului de uzură.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a semnat azi autorizaţia de construire pentru executarea lucrărilor: „Reabilitarea acestui sector de drum judeţean, îndelung aşteptată, are o importanţă deosebită întrucât în acest fel vom contribui la o mult mai bună punere în valoare a potenţialului turistic extrem de ridicat al acestei întregi zone, fapt ce va genera beneficii multiple atât pentru comunităţile locale cât şi pentru economia întregului judeţ”.
În perioada imediat următoare vor începe şi lucrările de întreţinere curentă a drumului judeţean 107R, sectorul Băişoara – Muntele Băişorii – Staţiunea Muntele Băişorii.







Publică comentariul