
Sibiu Jazz Festival 2018 va avea loc în luna mai






În perioada 17 – 20 mai va avea loc în Piaţa Mare din Sibiu cea de-a 48-a ediţie a celui mai longeviv festival de jazz din România, Sibiu Jazz Festival 2018.
Timp de patru seri consecutive, artişti din 13 ţări vor urca pe scena festivalului.
● Joi, 17 mai, în prima zi de festival, vor urca pe scenă: Vali Boghean Band (Moldova), Jan Galega Bronnimann Trio (Elveţia, Israel, Senegal), Vein Trio & Rick Margiza (Elveţia, SUA) şi Luca Ciarla Quartet (Italia).
● Vineri, 18 mai, a doua zi de festival îi aduce în faţa publicului pe Sorin Zlat Quartet (România), Alex Mercado (Mexic), Esteban Freytes Quintet (Argentina), Pol Belardi & Force (Luxembourg) şi Street Jazz – Befunkbop (Spania).
● Sâmbătă, 19 mai, în Piaţa Mare concertează: JazzyBit (România), Arcus Trio (România), Balázs Balogh Quintet (Ungaria), noJazz (Franţa) şi Street Jazz – Befunkbop (Spania).
● Sibiu Jazz Festival 2018 se încheie duminică, 20 mai, cu NES (Spania, Franţa) şi Jean-Marie Machado Duo (Franţa).
Concertele vor începe la ora 19:00, iar intrarea va fi liberă.
Detalii despre artiştii invitaţi la Sibiu Jazz Festival pot fi descoperite şi pe pagina de facebook a evenimentului.







Publică comentariul