
Peste 400 de lucrări de cercetare înscrise la Simpozionul Ştiinţific Studenţesc USAMV Cluj-Napoca






Simpozionul Ştiinţific Studenţesc USAMV Cluj-Napoca, ediţia a XVI-a, va avea loc în 4 şi 5 mai în campusul universităţii.
Aproape 500 de participanţi vor face schimburi de idei pe baza rezultatelor cercetărilor realizate şi înscrise în peste 420 de lucrări de specialitate. Manifestările se vor desfăşura vineri, între orele 09:30 – 18:00, iar sâmbătă, între orele 12:00 – 14:00, va avea loc ceremonia de premiere.
Simpozionul Știinţic Studenţesc este structurat pe 15 secţiuni tematice şi vizează dezvoltarea direcţiilor de cercetare incluse în secţiunile manifestării şi atingerea unor noi niveluri de cunoaştere, atât la nivel studenţesc, cât şi la nivel didactic.
Cele mai bune lucrări ştiinţifice vor fi premiate la fiecare din cele 15 secţiuni.
Mai multe detalii despre eveniment puteţi afla accesând pagina oficială a acestuia: sites.usamvcluj.ro/comstudenti/
Devenită o manifestare de tradiţie în cadrul USAMV Cluj-Napoca, reuniunea este menită să crească vizibilitatea activităţii şi interesul pentru cercetarea ştiinţifică a studenţilor şi masteranzilor din cadrul USAMV Cluj-Napoca, dar şi din alte universităţi din ţară.






Publică comentariul