Unitatea de Primire a Urgențelor, de la Spitalul de Copii din Cluj, va fi dotată cu 258 de echipamente medicale.
Spitalul de Copii din Cluj va fi dotat cu echipamente medicale de ultimă generație, cu bani proveniți din fonduri europene. Consiliul Județean Cluj a anunțat că această investiție va fi realizată în urma câștigării proiectului ce vizează „Dotarea Unității de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca în contextul pandemiei Covid-19”.
Contractul de finanțare, care a fost semnat atât de către Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, cât și de către Marcel Boloș, Ministrul Fondurilor Europene, prevede achiziționarea, din bani europeni, a 258 de noi echipamente și aparaturi medicale de înaltă tehnologie.
Va fi achiziționată aparatură medicală în valoare de aproape 12.300.000 de lei.
Conform autorităților, investiția va asigura tratamentul, monitorizarea și îngrijirea pacienților pediatrici critici, dotările existente în prezent în cadrul U.P.U. nefiind suficiente în contextul pandemiei Covid-19.
Valoarea totală a proiectului este de 12.284.141,38 de lei, acesta fiind finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.