
Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” va fi extins






O clădire a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” va fi extinsă și etajată.
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie va fi extins, prin mărirea și etajarea unei clădiri, a anunțat Consiliul Județean Cluj. Conform autorităților, investiția urmărește, în principal, optimizarea circuitelor funcționale medicale, astfel încât acestea să respecte pe deplin normele igienico-sanitare. În acest fel, atât pacienții cât și personalul spitalului urmează a fi mult mai bine protejați față de riscul de îmbolnăvire cu tuberculoză pulmonară.
Odată cu finalizarea extinderii și etajării imobilului, se vor restabili circuitele funcționale prin separarea totală a zonelor administrative de cele destinate actului medical. Astfel, riscul de contractare a unor infecții nozocomiale va fi diminuat considerabil.
Lucrările de extindere a Spitalului de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” sunt în valoare de peste 1.200.000 de lei.
Având în structură 230 de paturi, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie este o instituție sanitară de monospecialitate care asigură, prin secţiile clinice şi serviciile din structură, asistenţă medico-chirurgicală complexă, curativă, preventivă şi de recuperare a pacienţilor cu afecțiuni respiratorii tuberculoase – TBC şi non-tuberculoase (BPOC, Astm bronşic, patologie tumorală malignă şi benignă, pleurezii, supuraţii bronho-pulmonare) din județul Cluj şi din judeţele limitrofe.







Publică comentariul