În perioada imediat următoare, terenul de peste 14 hectare, din localitatea Floreşti, pe care urmează să fie construit Spitalul Regional de Urgenţă, va fi înscris în patrimoniul statului şi va fi dat în administrarea Ministerului Sănătăţii.
Consiliul Judeţean Cluj informează că predarea-preluarea terenului cu o valoare de peste 25.000.000 de lei se va face în termen de 30 de zile, în baza unui protocol ce urmează a fi încheiat în acest sens între forul administrativ judeţean şi Ministerul Sănătăţii.
În Monitorul Oficial nr. 796/2017 a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 720/2017 prin care Guvernul a aprobat înscrierea terenului în suprafaţă de 14,3064 hectare, situat în localitatea Floreşti, strada Avram Iancu nr. 370 – 374, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea lui în administrarea Ministerului Sănătăţii în scopul construirii Spitalului Regional de Urgenţă Cluj.