×

Tabăra școlară de la Leghia va fi preluată de Consiliul Județean Cluj

Evidențiate

Tabăra școlară de la Leghia va fi preluată de Consiliul Județean Cluj

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Terenul și clădirea de la Leghia, pe care se află tabăra școlară, vor fi preluate de Consiliul Județean Cluj.

Consiliul Județean Cluj a anunțat că va include tabăra școlară din satul Leghia, comuna Aghireșu, în domeniul public al județului. Trecerea în proprietatea forului administrativ județean a terenului și a clădirii cu destinația de tabără școlară, aflate în prezent în domeniul public al comunei Aghireșu, are la bază solicitarea expres formulată în acest sens de către comuna clujeană. Aceasta nu dispune de resursele financiare necesare în vederea unei bune administrări și punerii în valoare a imobilului.

Reprezentanții Consiliului Județean Cluj consideră că, prin preluarea taberei Leghia, se împiedică o degradare ireversibilă a acestui complex în care, până nu demult, erau cazați, anual, mii de copii care aveau șansa de a petrece timp liber de calitate și de a lega prietenii pe viață.

Ulterior preluării de către forul administrativ județean, tabăra de la Leghia își va păstra destinația legată de organizarea taberelor școlare și desfășurarea activităților de turism pentru tineret, intenția fiind aceea de reabilitare a complexului și redare a acestuia în circuitul taberelor școlare și al evenimentelor socio-educaționale.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail