Pentru ediţia din 2019 a Zilelor Filmului Românesc din cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), organizatorii promit premiere absolute și surprize de proporții.
Cele mai așteptate premiere și cele mai apreciate filme românești ale anului vin la cea de-a 18-a ediție a TIFF, la Zilele Filmului Românesc, au anunţat organizatorii.
● 37 de producții semnate de regizori autohtoni vor fi proiectate anul acesta în Zilele Filmului Românesc: 15 lungmetraje, multe dintre ele debuturi regizorale, și 22 de scurtmetraje.
● Autorii lor vor fi prezenți la Cluj alături de sute de profesioniști din industrie pentru un maraton de cinema românesc, care include cinci titluri în premieră absolută și o selecție de filme premiate în marile festivaluri internaționale.
● 23 de producții concurează pentru cele trei premii ale secțiunii: lungmetraj, scurtmetraj și debut.
Regizorul Claudiu Mitcu revine în programul Zilelor Filmului Românesc, de data aceasta împreună cu Mihai Mincan, alături de care semnează Emigrant Blues: Un road movie în 2 1/2 capitole, un documentar original inspirat de poveștile românilor plecați la muncă în Spania. Filmul va fi proiectat în premieră absolută în competiția românească, la fel ca și Arest, cel de-al doilea lungmetraj regizat de Andrei Cohn (Acasă la tata), despre un arhitect (Alexandru Papadopol) care este arestat în 1983 și împarte celula cu un colaborator al Securității (Iulian Postelnicu).
Încă dezorientată după moartea tatălui său, protagonista debutului în regie al lui Radu Dragomir, Mo, ajunge împreună cu prietena ei din copilărie în dormitorul profesorului la care tocmai a ratat un examen. Proiectul a fost selecționat încă din faza de lucru la Sarajevo, în 2017, în programul secțiunii CineLink, iar acum este gata să-i șocheze pe spectatorii TIFF, în premieră absolută pe marele ecran. Din distribuție fac parte Răzvan Vasilescu, Dana Rogoz și Mădălina Craiu.
Munteni, bănățeni, ardeleni, unguri, tătari, sași, germani sau evrei, cu toții reușim, cumva, să trăim împreună între granițele ce definesc România. Regizorul Șerban Georgescu încearcă în documentarul Jurnalul familiei -Escu să deslușească modul în care istoriile individuale se suprapun peste istoria colectivă a românilor, căutând răspunsuri împreună cu Ioana Pârvulescu, Mihaela Miroiu, Sorin Ioniță, Stelian Tănase, Theodor Paleologu, Vintilă Mihăilescu și ajutat de imagini din arhive personale. Prima proiecție oficială a filmului va avea loc la TIFF, în cadrul Zilelor Filmului Românesc, în afara competiției, la fel ca premiera mondială Parking, cel mai recent lungmetraj regizat de Tudor Giurgiu și filmul care va deschide cea de-a 18-a ediție TIFF, în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Povestea bazată pe romanul Apropierea, scris de Marin Mălaicu-Hondrari, urmărește aventurile unui poet (Mihai Smarandache) care emigrează ilegal în țara în care va descoperi marea iubire, dar și durerea depărtării de casă.
O surpriză pentru cinefili va fi cea mai recentă producție a regizorului Corneliu Porumboiu, proiectată la TIFF imediat după premiera mondială de la Cannes. În La Gomera, un poliţist român implicat în trafic de droguri ajunge pe insula omonimă din Spania pentru a învăţa El Silbo, un limbaj fluierat folosit de localnici, crucial pentru succesul operațiunii.
Monștri., debutul regizorului Marius Olteanu și singurul titlu românesc aflat și în competiția românească, și în cursa pentru Trofeul Transilvania. O poveste de dragoste despre compromis, presiuni sociale și revelații dureroase din viața unui cuplu, filmul de-o admirabilă rigoare formală va putea fi urmărit la TIFF pentru prima dată în România, după ce a fost prezentat în premieră în secțiunea Forum a Berlinalei din acest an și distins cu Marele Premiu la Sofia.
Premiată pentru cea mai bună regie la Festivalul de la Varșovia, Anca Damian co-semnează, alături de Lia Bugnar, și scenariul la Moon Hotel Kabul, cu Florin Piersic Jr. în rolul unui jurnalist de investigație a cărui viață este complet dată peste cap de moartea misterioasă a femeii cu care avusese o aventură de-o noapte.
De succes în circuitul festivalier s-a bucurat și Alice T., cel mai recent film regizat de Radu Muntean, o poveste despre relația complicată a unei fete cu mama sa adoptivă, pe fondul unei adolescenţe zbuciumate și a unei sarcini pe care eroina intenționează să o păstreze. Filmul a fost lansat anul trecut la Locarno, unde protagonista, Andra Guți, a primit Premiul pentru cea mai bună actriță.
La limita dintre realitate și ficțiune, Un prinţ şi jumătate, în regia Anei Lungu, spune povestea a trei prieteni nonconformiști a căror relație este pusă în pericol de moartea celui de-al patrulea membru al grupului. Protagoniștii sunt Marius Manole, Istvan Teglaș și Iris Spiridon, totodată coscenarista din viața căreia se inspiră povestea filmului, proiectat în 2018 la Sarajevo.
Inspirat din realitate este și debutul duo-ului regizoral Cătălin Rotaru și Gabi Virginia Șarga, cu drama Să nu ucizi, bazată pe scandalul dezinfectanților din spitalele românești și prezentată anul trecut la Festivalul de la Varșovia.
Lansat recent, documentarul Distanța dintre mine și mine (r. Mona Nicoară și Dana Bunescu) explorează fricțiunea dintre memoria personală și arhiva oficială, construind un portret viu al poetei avangardiste Nina Cassian.
Cel de-al doilea documentar din competiția românească, Timebox este debutul Norei Agapi, bazat pe cea mai amplă arhivă personală de peliculă din România. Tatăl regizoarei, fotograful și operatorul ieșean Ioan-Matei Agapi, a surprins momente-cheie ale Epocii de aur și imagini din istoria familiei în kilometri de peliculă, iar astăzi se confruntă cu indiferența statului care îl evacuează din imobilul în care a trăit o viață întreagă. Filmul a fost distins, în 2018, cu Premiul pentru cel mai bun documentar la Festivalul de la Jihlava.
Cinefilii care au ratat Moromeții 2, desemnat anul acesta Cel mai bun film la Gala Premiilor Gopo, vor avea ocazia să descopere continuarea, după 30 de ani, a celebrei ecranizări regizate de același Stere Gulea, în care Ilie Moromete (Horațiu Mălăele) şi fiul său, Niculae (Iosif Paștina) văd instalarea comunismului cu ochi diferiţi, de unde și conflictul mocnit dintre ei.
Despre diferitele perspective asupra istoriei vorbește și filmul lui Radu Jude, Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari. „Un atac caustic şi foarte actual la adresa negării Holocaustului în România şi a miopiei față de istorie” (Variety), filmul a făcut turul marilor festivaluri și a fost premiat cu Globul de Cristal la Karlovy Vary, în 2018.
● Selecția Zilelor Filmului Românesc din cadrul TIFF 2019 e întregită de 22 de scurtmetraje, multe dintre ele realizate de clujeni sau de absolvenți ai Facultății de Teatru și Film, Universitatea Babeș-Bolyai.
● 13 filme scurte concurează pentru premiul secțiunii: The Call (r. Anca Damian) – animația distinsă cu Premiul Juriului la Hong Kong, prezentată în Competiția din acest an la Sundance și proiectată în 2018 la Toronto, Afganistanii (r. Adrian Silișteanu), Patul lui Procust (r. Adrian Împărățel), prezentat anul trecut la Locarno, Havana, Cuba (r. Andrei Huțuleac), Opinci (r. Anton și Damian Groves), Roșu și albastru în proporții egale (r. Georgiana Moldoveanu) – prezentat în 2018 la Cannes, în cadrul secțiunii Cinéfondation, Doina (r. Pavel Brăila), Turnul din Pisa (r. Bogdan Ilieșu), Forma inimii în praf (r. Gheorghe Preda), Celed (r. Anghel Damian), Extrasezon (r. Ioachim Stroe), Un băiat normal (r. George Dogaru), Dumnezeu mama (r. Mihai Ghiță).
● Nouă scurtmetraje vor fi proiectate în afara competiției: Blue Boy (r. Manuel Abramovich), premiat cu un Urs de Argint la Berlin în acest an, Speranța (r. Sandra Rad), Cum înalți un zmeu (r. Lorand Gabor), Capra cu trei iezi (r. Victor Canache), Mișu și Ionică – Moartea găinii (r. IvascaEmy-Mirel), Nu trage perdeaua (r. Andrei Florescu), Învierea domnului Constantin (r. Cornel Brad), The Poison Child (r. Mick Davis) și Cele două execuții ale Mareșalului (r. Radu Jude).