Cel mai bun festival din Europa, UNTOLD, şi cel mai mare festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA, recrutează peste 2.000 de voluntari.
Doritorii vor avea ocazia să opteze pentru toate departamentele din cadrul festivalurilor iar unul dintre avantajele voluntariatului poate să însemne chiar oportunitatea de a face parte din echipa de festival a lui Armin van Buuren, Martin Garrix sau Ellie Goulding.
Pentru a putea intra în echipa voluntarilor trebuie să ai între 16 şi 35 de ani. Perioada de recrutare a început în 26 mai şi se încheie pe data de 7 iunie, iar răspunsurile către voluntari vor fi trimise în perioada 8 – 12 iunie.
Cei peste 2.000 de voluntari vor fi repartizaţi în funcţie de preferinţe dar şi de aptitudinile şi abilităţile lor. Departamentele unde voluntarii pot activa sunt: info point, comunicare, stewards, logistică, greeters, user experience, echipă mobilă, emergency team şi eco team.
Voluntarii vor beneficia de un program de pregătire de 16 ore în care vor învăţa elemente de managementul proiectelor, comunicare, customer care şi self management. Cei aleşi vor primi un echipament de festival, acces la festival şi două mese pe zi.
Voluntarii vor avea ocazia să cunoască oameni noi, vor învăţa cum se lucrează pentru un festival, şi pe lângă toate astea, organizatorii promit că petrecerea va fi una pe cinste. Înscrierile de voluntari pentru festivalul UNTOLD se fac pe site-ul www.untold.com iar pentru festivalul NEVERSEA pe www.neversea.com.