Violoncelistul Adrian Naidin revine la Teatrul Naţional din Bucureşti

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Cel mai recent proiect al artistului Adrian Naidin, o colaborare cu Ionuţ Micu, bateristul de la Compact, va fi prezentat în ediţie excepţională la Teatrul Naţional din Bucureşti, Sala Studio, luni, 27 noiembrie, de la ora 20:00.

„Două instrumente: violoncel şi tobe. Două sunete distincte. Două chipuri ale omului. Cel blajin, cald, adânc, interiorizat până la lacrimă. Celălalt, puternic, masculin, provocator. Vulcanic. Exploziv. Două lacrimi, care te ridică din scaun. Sunetele au o forţă vulcanică, scot la lumină tot ceea ce oamenii nu îndrăznesc să spună. Mută munţii din loc!”, spune violoncelistul Adrian Naidin.

Doi muzicieni desăvârşiţi se reunesc pentru o nouă aventură într-un univers imaginat la graniţa jazz-ului cu rock-ul, la graniţa muzicii culte cu un filon etno autentic. Biletele costă 70 de lei şi au fost puse în vânzare la Casa de Bilete a Teatrului Naţional din Bucureşti şi online, pe mystage.ro şi startickets.ro.

Violoncelul lui Adrian Naidin spune poveşti. Sună ca o întreagă orchestră uneori, alteori şopteşte sau îngână versuri. Strălucitor în partiturile clasice, ingenios şi tehnic în jazz, plin de forţă şi har în folclor, Adrian Naidin explorează, delicat, dispoziţii şi nuanţe, pentru a ajunge la esenţe. Îl secundează Ionuţ Micu, de la trupa Compact, percuţionist cu o admirabilă deschidere spre genuri contemporane, care adaugă un viguros filon etno-rock celor mai sofisticate acorduri fusion europene. Pornit dintr-o mare prietenie şi desăvârşit în incredibile exerciţii de virtuozitate, spectacolul îmbină ritmuri în forţă şi poveşti de demult, simboluri şi refrene vechi, înnobilate cu un glam cult contemporan. Violoncelistul Adrian Naidin şi toboşarul Ionuţ Micu, doi muzicieni desăvârşiţi, ambii trecuţi şi prin proba de foc a legendarilor Phoenix, au imaginat impresionante compoziţii hibride, explorând, fiecare în manieră proprie, filonul etno şi ritmicitatea tradiţională, pentru a le reinterpreta în manieră actuală.

Adrian Naidin l-a inspirat pe regizorul grec Mihalis Kakogiannis, iar muzicianul leton Mischa Maisky, supranumit „Paganini al violoncelului”, îl numără printre cei mai talentaţi dintre ucenicii săi. Şi-a consolidat locul privilegiat în seria muzicienilor de elită prin recitalurile oferite în cadrul evenimentelor culturale importante, statut confirmat apoi în colaborări cu artişti de prim rang, printre care Horaţiu Mălăele, Ion Caramitru sau Daniela Nane. Admirat şi iubit de un public foarte fidel, Adrian Naidin îşi spune povestea, fie în cheia jazz-ului inspirat dintr-un filon etno autentic, fie dând sensuri noi compoziţiilor imaginate de Bach, Brahms sau Paganini. Este un artist carismatic şi pasional, care şi-a sedus publicul cu o voce incredibilă: un ambitus excepţional, un timbru de baladă românească din aceea care-ţi smulge sufletul din piept, o gradare şi un control pe care le auzi numai la marii cântăreţi de operă. Adrian Naidin a cântat în proiecte speciale alături de trupa Phoenix începând 2013, anul în care legendarii rock-ului românesc sărbătoreau 50 de ani de strălucită istorie. Pe John la întâlnit cu această ocazie şi, alături de el, şi-a trecut în palmares un spectacol aniversar memorabil, susținut pe scena Ateneului Român din Bucureşti. Din prietenie s-a născut muzică şi apoi, mai departe, au apărut simboluri, poate la fel de puternice ca cele de demult.

Ionuţ Micu străluceşte alături de trupa Compact şi bate la tobe ca nimeni altul. Considerat cel mai inspirat ucenic al lui Ovidiu-Lipan Ţăndărică, Ionuţ Micu şi-a câştigat renumele de cel mai bun percuţionist al generaţiei sale. La rândul său experimental şi rebel, Ionuţ este un muzician vulcanic şi pasional, care reinventează rockul prin incredibile experimente, adăugând oricărei secvenţe acustice vigoare şi forţă. Fascinează cu rafale sălbatice de percuţii, exersate cândva alături de legendarii Phoenix şi desăvârşite alături de trupa Compact. A fost îndrumat, încă de la vârsta de 14 ani, de Ovidiu Lipan Ţăndărică, căruia iniţial i-a fost tehnician, iar mai apoi ucenic. În martie 2000 era deja în măsură să se confrunte cu marele public, pe care l-a provocat alături de nume de legendă. A început în formaţia Talisman, pe vremea când aceasta aduna succes după succes în topurile din România, a continuat cu Krypton şi Phoenix, înainte de a deveni membru permanent al trupei Compact, o formaţie pe care o numeşte de suflet.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *