





A patra ediţie We Love Retro are loc anul acesta în 18 noiembrie, la Sala Polivalentă. Evenimentul va aduce la Cluj-Napoca o parte din artiştii care au definit muzica anilor ’90.
În luna noiembrie, maşina timpului We Love Retro îi va duce pe iubitorii muzicii anilor ’90 pe vremea casetofoanelor şi a primelor discoteci, a muzicii disco şi a debutului muzicii electronice.
De-a lungul anilor, pe scena evenimentului au evoluat artişti emblematici ai anilor ’70 – ’80 precum: Bonnie Tyler, Smokey, Semnal M şi ai anilor ’90 – ’00: Nana, Snap!, Ice Mc, Loona, La Bouche, DownLow, Captain Jack, Bomfunk Mc’S, Lou Bega, Dr Alban, No Mercy, Mr. President şi E-type.
La ediţia din acest an, şase artişti reprezentativi ai muzicii retro vin la Cluj şi organizatorii promit cu această ocazie, pentru 2017, mai mult dans, mai multe baruri, mai multe efecte speciale, mai multă distracţie. A patra ediţie We love retro îi va aduce la Cluj Napoca pe: Haddaway, 2 Unlimited, Corona, SASH!, N&D şi Sweet Kiss.
We Love Retro aduce la fiecare ediţie în prim plan artişti care au definit muzica anilor ’80 – ’90 – ’00 şi a devenit unul dintre cele mai aşteptate evenimente muzicale din România.





